Regele Charles al Marii Britanii a ajuns în România în cadrul unei vizite private de cinci zile. Este prima deplasare în afara Regatul Unit dup încoronarea de la începutul lunii mai. De asemenea, aceasta este prima vizită a unui monarh britanic în România, anterior Regele Charles fiind în România de mai multe ori, însă în calitatea sa de Prinț de Wales.
În această după-amiază, Regele Charles al III-lea se va întâlni la Palatul Cotroceni cu președintele României, Klaus Iohannis, cu alți demnitari, reprezentanți ai societății civile și cu diplomați.
Monarhul, care a venit fără soția sa Camilla, se va afla la proprietățile sale din Transilvania, inclusiv Valea Zălanului și reședința de la Viscri.
În acest an se împlinesc 25 de ani de când regele Charles a vizitat România pentru prima dată, timp în care a cumpărat mai multe case tradiționale, pensiuni și terenuri, care treptat au devenit adevărate atracții turistice.
Ultima vizită în România a lui Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022. Charles al III-lea a fost încoronat pe 6 mai 2023 ca rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada și Australia.