VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

MAI: Summitul CPE s-a încheiat cu succes. Nu au fost incidente care să pună în pericol stabilitatea și securitatea evenimentului

Summitul Comunității Politice Europene 2023, care a avut loc în localitatea Bulboaca, s-a încheiat cu succes, prin prezența a 48 de președinți de stat, premieri și înalți demnitari ai Uniunii Europene.

Din punct de vedere a stării de securitate a Republicii Moldova, cu prilejul organizării Summitului, în perioada 31 mai – 2 iunie, autoritățile naționale anunță că starea de securitate națională a fost menținută în registru de normalitate, fără incidente care să pună în pericol stabilitatea, securitatea evenimentului, cât și a întregii țări.  

Cu privire la asigurarea ordinii publice la nivel național, nu au existat situații în care autoritățile să fie nevoite să intervină. Doar în capitală, autoritățile au activat pentru descurajarea unor grupuri de persoane, care intenționau să se manifeste în perimetrele de securitate, instituite pentru Summitul CPE, mai exact lângă locațiile de cazare. Urmare a dialogului, grupurile au înțeles că pot să-și exprime dreptul la opinie în zone din afara ariei de securitate, poliția asigurându-le siguranța în deplasare și manifestare.

Cu privire la contracararea acțiunilor de dezinformare, autoritățile naționale au acționat sincronizat și au reușit să ocupe spațiul public de interes pentru cetățeni cu materiale, știri și comunicate de presă, transmise în timp real, determinând populația să se informeze direct din surse oficiale. Acest lucru a determinat scăderea narativelor cu știri false și manipulatorii în mediul public de informare.

GMSS-CPE informează că autoritățile implicate în asigurarea securității Summitului CPE au reușit să-și îndeplinească cu succes misiunile.

Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Autoritatea Aeronautică Civilă, precum și celelalte instituții ale statului au lucrat integrat și au menținut starea de securitate la normalitate, cu nivel moderat de risc, aferent situației regionale, cu război la frontieră. Pentru asigurarea securității regionale, Republica Moldova a primit mentorat și sprijin de la toate structurile de securitate ale statelor participante la Summit, conform uzanțelor internaționale practicate pentru evenimente de acest nivel”, anunță sursa citată.

La nivel național, atitudinea pozitivă a cetățenilor față de Summitul CPE se reflectă clar în tabloul de siguranță, ordine, stabilitate și securitate socială, întrucât statisticile pe situația criminogenă pe întreaga țară sunt scăzute, pentru intervalul 31 mai – 1 iunie.

Astfel, au fost înregistrate descreșteri semnificative cu privire la infracțiunile cu risc social crescut, accidente rutiere, situații de pericol și intervenții ale pompierilor și salvatorilor. La nivel de țară, serviciile de urgență medicală au activat în regim special de intervenție, conform standardelor.

De asemenea, toate punctele de frontieră au lucrat în regim normal. În acest timp, forțele de ordine ale Ministerului Afacerilor Interne au acordat suport pentru buna desfășurare a 28 de evenimente publice în aer liber, cu caracter cultural-artistic dedicate Zilei Internaționale a Copilului.

Autoritățile naționale mulțumesc cetățenilor Republicii Moldova pentru atitudinea exemplară de care au dat dovadă și pentru proactivitatea în organizarea și buna desfășurare a evenimentului de anvergură, al cărei gazdă a fost țara noastră.

Din GMSS-CPE fac parte comunicatorii instituțiilor naționale din domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale: Ministerul  Afacerilor Interne cu Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Migrație, Inspectoratul General de Carabinieri, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI; Serviciul de Protecție și Pază de Stat; Serviciul de Informații și Securitate; Ministerul Apărării; Procuratura Generală; Autoritatea Aeronautică Civilă; Administrația Națională a Penitenciarelor.  

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.