Moldova europeană este o țară în care spiritul de antreprenor este încurajat, nu înădușit de controale și rapoarte. O țară europeană este acolo unde reușesc cei care muncesc, nu cei care sunt mai șmecheri. Este mesajul transmis astăzi în PMAN de Vasile Tofan, om de afaceri revenit acasă după mulți an ide muncă în străinătate.
”Am plecat acum 22 de ani din Moldova. Am fost hamal, am fost operator și bucătar. Am păstrat Moldova aproape de inimile noastre. Am văzut cum Moldova se stinge puțin câte puțin, am văzut cum un popor este mințit de hoți, oportuniști. Au încercat să ne vândă o poveste falsă, a unui parteneriat strategic cu Moscova, în timp ce piața UE e de 12 ori mai mare decât cea a Rusiei. Ca antreprenor, ca vinificator am simțit toate piedicile de pe piața rusească. Astăzi peste 80% la sută din exporturile de vinuri merg spre UE. Avem o țară mică, nu avem o altă alternativă decât să aducem investitori, așa cum a făcut Irlanda, Slovacia, Estonia. Țări mici care au știut să facă alegerea corectă. Îmi doresc o Moldovă unde spiritul de antreprenor să fie încurajat, nu înădușit de controale și raportări infinite. O Moldovă europeană unde reușesc cei care muncesc mai mult, nu cei care sunt mai șmecheri unde vinificatorii noștri. Vreau o Moldovă plină de baterii solare, cu afaceri mici de familie, dar și companii mari de succes. Ne dorim o Moldovă fără corupție, europeană”, a declarat Vasile Tofan în fața zecilor de mii de moldoveni adunate astăzi în PMAN.