Centrul Național Anticorupție (CNA) informează că în prezent în incinta instituției are loc procedura de desigilare și examinare a plicurilor cu listele electorale în prezența a trei membri ai CEC din UTA Găgăuzia, inclusiv a șefei Comisiei, și a avocatului CEC.
De asemenea, CNA a pus la dispoziția membrilor CEC un traducător care le asigură traducerea în limba rusă.
„Se fac copii ale acestor liste, iar după încheierea procedurii toate plicurile cu listele sigilate vor fi restituite Curții de Apel Comrat. Procesul de desigilare a plicurilor a fost documentat, cu ulterioara atașare a imaginilor la cauză. La această etapă, niciunul dintre participanți nu a avut obiecții la desfășurarea procesului”, menționează CNA.
După desigilarea cutiilor cu listele electorale, ofițerul de urmărire penală urmează să facă copii ale acestora și să asigure transmiterea listelor în original la Judecătoria Comrat, potrivit CNA.
Precizăm că listele electorale au fost ridicate în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală în cauza penală privind finanțarea ilegală a campaniei electorale și coruperea alegătorilor în scopul votării candidatului din partea Partidului Politic „Șor”.