VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Centura Chișinăului – un proiect nou de extindere a gazoductului Iași-Chișinău

Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, finalizat în 2021, urmează să se extindă prin construcția, până în 2031, a unei noi conducte în jurul Capitalei denumită ”Centura Chișinăului”. De asemenea, vor fi efectuate lucrări suplimentare la întreaga rețea pentru a asigura transportarea de gaze prin intermediul gazoductului în ambele sensuri.

Noile proiecte sunt prevăzute într-un Memorandum de înțelegere între Chișinău și București, adoptat de Ministerul Energiei al României, privind continuarea realizării proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale şi energie electrică din România şi Republica Moldova.

”Cooperarea este esențială pentru întărirea securității și independenței energetice. România a fost, este și va fi un susținător al Republicii Moldova prin intermediul realizării unor proiecte concrete. Exemplu stă operaţionalizarea Interconectorului Iaşi-Ungheni-Chişinău (finalizat în 2021) şi conectarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova la reţeaua continentală, puternic susţinută de România în forurile europene. Și nu ne vom opri aici. Prin Memorandumul semnat astăzi începem o nouă etapă a cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Moldova”, a declarat ministrul Energiei din România, Virgil Popescu.  

De asemenea, în domeniul energiei electrice memorandumul prevede interconectarea sistemelor electroenergetice ale României și Republicii Moldova prin construirea Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Suceava – Bălți, cu extinderea stației 400 kV Suceava și stația 400 kV Bălți, realizarea interconexiunii de comunicație pe linia electrică existentă 110 kV Huși – Cioara, precum și posibilitatea realizării unui studiu comun pentru identificarea celei mai bune soluții de construcție a celei de-a treia linii electrice de interconectare.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.