Update: Ucraina a negat miercuri că o rachetă hipersonică rusă ar fi distrus un sistem de apărare antirachetă Patriot, fabricat în SUA, în timpul unui atac aerian asupra Kievului, relatează Reuters.
Lovirea uneia sau a mai multor componente ale sistemului antiaerian Patriot care apără zona Kievului provoacă în continuare ample dezbateri, iar comunicarea pe acest subiect a fost preluată la cel mai înalt nivel.
Ministerul rus al Apărării a făcut această afirmație marți, după un atac aerian asupra capitalei ucrainene în timpul nopții. Doi oficiali americani au declarat ulterior că un sistem Patriot a suferit probabil daune, dar că nu pare să fi fost distrus.
„Vreau să spun: nu vă faceți griji cu privire la soarta Patriot”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Iuriy Ihnat, la televiziunea ucraineană.
El a exclus posibilitatea ca o rachetă rusă Kinjal să fi doborât un sistem Patriot.
„Distrugerea sistemului cu un fel de Kinjal, este imposibil. Tot ceea ce spun ei acolo, poate rămâne în arhiva lor de propagandă”, a declarat el, potrivit Reuters.
Pe de altă parte, potrivit Reuters care citează un oficial militar american, sub condiția anonimatului, a declarat că sistemul antiaerian Patriot de la Kiev a fost avariat, dar nu distrus, în timpul atacului aerian de luni noapte. Potrivit acestuia, bateria Patriot, care este compusă din mai multe elemente plasate la o anumită distanță unele față de altele, ar fi putut suferi avarii în timpul atacului de luni noaptea și că SUA evaluează dacă aceste componente trebuie înlocuite sau pot fi reparate.
Update: Serviciul de securitate ucrainean a înregistrat proceduri penale împotriva a șase „bloggeri” din Kiev care, potrivit acestuia, au făcut fotografii și înregistrări video care arată sistemele de apărare aeriană ale țării la lucru în timpul atacului cu rachete rusești de marți și le-au postat pe rețelele de socializare, relatează CNN.
„Serviciul de Securitate al Ucrainei [SBU] a identificat șase rezidenți din Kiev care au difuzat ilegal informații despre activitatea forțelor de apărare aeriană în timpul atacului masiv al Rusiei asupra Kievului”, a declarat acesta într-o declarație pe Telegram.
„În noaptea de 16 mai, aceștia au făcut fotografii și videoclipuri neautorizate ale apărării aeriene ucrainene și le-au postat pe rețelele de socializare. Printre altele, ei au înregistrat rezultatele loviturilor rusești cu rachete de croazieră și balistice. În acest fel, ei ar putea dezvălui locația și specificul sistemului de apărare aeriană ucrainean. În câteva minute, aceste videoclipuri au fost preluate de numeroase canale Telegram și de publicurile de propagandă rusești. Printre acestea se numără resurse de internet controlate de serviciile speciale ale țării agresoare.”
„Ocupanții ar putea folosi informațiile obținute în acest mod pentru a ajusta lovituri aeriene repetate asupra capitalei Ucrainei”, susținea acesta.
SBU a declarat că a confiscat telefoane mobile și computere la domiciliile suspecților și că aceștia riscă până la opt ani de închisoare.
De asemenea, SBU a declarat că a blocat camerele de luat vederi online operate de mai multe societăți comerciale din capitală, care înregistraseră automat imagini care arătau apărarea aeriană a Ucrainei la lucru marți dimineață. Acesta a susținut că „accesul la aceste imagini a fost deschis unei game largi de „utilizatori” care au postat pe YouTube videoclipuri cu atacul de noapte asupra Kievului”.
Update: Premierul britanic, Rishi Sunak, și premierul olandez, Mark Rutte, s-au angajat marți să creeze o „coaliție internațională” pentru a ajuta Ucraina să-și procure avioane de luptă F-16 despre care Kievul spune că sunt vitale pentru apărarea sa, în timp ce Rusia își intensifică atacurile aeriene, a declarat marți un purtător de cuvânt al premierului britanic Rishi Sunak.
„Prim-ministrul şi premierul Rutte au convenit că vor lucra pentru a construi o coaliție internațională pentru a oferi Ucrainei capacități aeriene de luptă, sprijinind-o cu orice, de la instruire la procurarea de avioane F-16”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, după întâlnirea dintre Sunak şi Rutte la summitul Consiliului Europei din Islanda, potrivit CNN.
Cei doi aliați NATO încearcă să ducă avioanele de război fabricate de SUA în Ucraina precum și să antreneze piloții de la Kiev pentru a le pilota, potrivit purtătorului de cuvânt al Downing Street, după întâlnirea dintre Sunak şi Rutte la summitul Consiliului Europei din Islanda.
Volodimir Zelenski, în mesajul său de marţi seară a salutat decizia si a decalat că este „un început bun pentru o coaliţie a avioanelor”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat marţi seară că toate cele 18 rachete pe care Rusia le-a trimis asupra Kievului în noaptea de luni spre marţi au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană şi a mulţumit cu această ocazie partenerilor occidentali care au oferit echipamentele adecvate, exprimându-şi încrederea că Ucraina va primi şi avioane, după ce a avut „un început bun” al discuţiilor în acest sens cu liderii din Marea Britanie, Franţa şi Olanda.
Update: În ultima zi, forțele ruse au efectuat 31 de lovituri cu rachete, inclusiv 2 rachete de tip C-300 asupra infrastructurii civile din Konstantinovka, regiunea Donețk și 2 rachete „Kalibr” – asupra infrastructurii civile din Nikolaev, informează Statul Major General al armatei ucrainene.
„De asemenea, ocupanții ruși au lansat 57 de atacuri aeriene și 96 de bombardamente cu lansatoare multiple de rachete asupra pozițiilor trupelor militare”, se arată în raportul Statului Major General publicat în dimineața zilei de 17 mai.
În ultima zi, Rusia a folosit 6 rachete „Kinjal”, 13 rachete de croazieră „Kalibr” (2 au explodat în aer) și 10 rachete lansate de la sol (S-400, Iskander-M), dintre care 25 au fost distruse de forțele aeriene, mai anunță autoritățile ucrainene.