La o lună de la lansare, aproximativ 165 de mii de traversări au fost înregistrate la punctul comun de la Leușeni-Albița, în sensul de ieșire din Republica Moldova. Statistica Ministerului de Interne arată că, în medie, fiecare persoană a interacționat un minut cu vameșii și polițiștii de frontieră români și moldoveni.
” Multe din beneficii încă nu sunt simțite de oameni, dar ele se vor vedea în curând. Astfel, de la inițierea controlului coordonat la frontiera moldo-română, cea mai bună performanță înregistrată de autorități a presupus o interacțiune de cca 15 secunde a persoanei autorizate să traverseze frontiera de stat cu una dintre autoritățile de control. Astfel, la moment, capacitatea maximă de efectuare a controlului la trecerea frontierei, de către toate 4 autorități de control din cadrul punctului de trecere Leușeni-Albița, constituie în mediu 1 persoană per minut”, se arată într-un comunicat al MAI.
Datele oficiale arată că în perioada 15 aprilie – 15 mai, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița, sensul de ieșire din Republica Moldova, s-a înregistrat un număr total de aproximativ 165 de mii de traversări. Cele mai aglomerate zile au fost în săptămâna de după Paști, atunci când, de exemplu, pe 18 aprilie au fost consemnate 7845 de traversări, și în minivacanța de 9 mai, atunci când media zilnică a traversărilor a trecut de 8500.