COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate globală, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), un pas important către sfârşitul pandemiei care s-a soldat cu peste 6,9 milioane de victime, a afectat economia globală şi a devastat comunităţi, transmite Reuters.
„Ieri, Comitetul de Urgenţă s-a întrunit pentru cea de-a 15-a oară şi mi-a recomandat să declar sfârşitul urgenţei de sănătate publică de interes internaţional. Am acceptat această recomandare. Şi astfel, cu multă speranţă, declar sfârşitul COVID-19 ca urgenţă de sănătate globală” a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Comitetul de Urgenţă al OMS a anunţat că infecţiile COVID-19 reprezintă cel mai ridicat nivel de alertă în urmă cu peste 3 ani, la 30 ianuarie 2020.
Acest statut a contribuit la concentrarea atenţiei comunităţii internaţionale asupra acestei ameninţări pentru sănătate şi a ajutat la întărirea cooperării pentru obţinerea de vaccinuri şi identificarea de tratamente. Ridicarea acestui statut de urgenţă de sănătate globală reprezintă un semn al progresului reuşit de lume în aceste domenii, însă COVID-19 rămâne printre noi, chiar dacă nu mai reprezintă o urgenţă, conform OMS, citat de digi24.ro.
Rata mortalităţii a scăzut de la vârful de peste 100.000 de decese pe săptămână în ianuarie 2021, la doar puţin peste 3.500 în cursul săptămânii trecute, conform datelor OMS.
„Însă acest lucru nu înseamnă că COVID-19 nu mai reprezintă o ameninţare globală pentru sănătate”, a mai precizat Ghebreyesus. Anunțul vine la trei ani după ce a fost declarat pentru prima dată cel mai înalt nivel de alertă privind pericolul pe care îl reprezenta virusul SARS-CoV-2.
Declarația reprezintă un pas major către încheierea pandemiei, scrie sursa citată. Oficialii au declarat că rata mortalității cauzate de virus a scăzut de la un vârf de peste 100.000 de persoane pe săptămână în ianuarie 2021 la puțin peste 3.500 pe 24 aprilie.
Directorul General al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că „cel puțin 20 de milioane” au murit din cauza pandemiei de Covid-19.