VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ex-președintele R. Moldova, Igor Dodon, bănuit inclusiv de trădare de Patrie, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile

Magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, au admis joi, 18 august, demersul procurorilor anticorupție și au dispus prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile în privinţa fostului preşedinte al R. Moldova, Igor Dodon, bănuit de corupere pasivă, organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită.

Informația a fost confirmată pentru Vocea Basarabiei de către procurora Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare cu mass-media în cadrul Procuraturii Generale (PG).

Nicolae Posturusu, unul dintre avocații ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, a declarat că decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, va fi contestată la Curtea de Apel (CA) Chișinău în termen de trei zile.

Decizia va fi contestată în termen de trei zile. Nu am văzut argumente pentru prelungire, nu a fost încălcată nicio interdicție pusă”, a declarat avocatul.

Socialistul Igor Dodon este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită. Dodon respinge şi acuzaţiile formulate în acest dosar drept motivate politic.

Pe 16 august, la demersul procurorilor anticorupție cu autorizarea judecătorului de instrucție au fost puse sub sechestru 2 145 000 lei, depistate și ridicate în rezultatul perchezițiilor efectuate la 24 mai.

Pe 27 iunie, fostul preşedinte a fost pus oficial sub învinuire şi în dosarul ,,Energocom”.

Pe 24 mai, fostul șef de stat, socialistul Dodon a fost reținut și escortat din casa sa din sectorul Buiucani în izolatorul Direcției de Poliție Chișinău, de pe Tighina 6, după ce, ofițerii SIS și CNA, în comun cu procurorii Anticorupție, au descins la domiciliul, dar și în alte locații care au legătură cu fostul președinte și ex-liderul PSRM. Descinderile au avut loc în baza unor bănuieli de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Igor Dodon este cercetat în două dosare – unul denumit generic „Energocom” și al doilea – Îmbogățire ilicită, dosar în care este învinuit pentru patru capete de acuzare.

Îmbogățirea ilicită este una din acuzațiile procurorilor la adresa fostului președinte al țării, socialistul Igor Dodon, alături de alte trei capete: corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală și trădare de Patrie.

În prezent, Igor Dodon se află în arest la domiciliu, iar cumnatul acestuia își petrece mandatul de arest preventiv în Penitenciarul nr. 13.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.