VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Ministrul Energiei susține că R. Moldova nu poate rezilia, în acest moment, contractul de furnizare gaze naturale cu Gazprom

Republica Moldova nu poate rezilia, în acest moment, contractul de furnizare gaze naturale cu Gazprom, acestea fiind utilizate pentru asigurarea energiei în Transnistria, pentru a evita o criză umanitară în acea regiune, a declarat ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, într-un interviu acordat Agerpres.

Parlicov precizează că, în momentul de faţă, România furnizează doar 3% din energia electrică consumată de Republica Moldova, iar cea mai mare parte din energie provine de la centrala Cuciurgan din Transnistria.

AGERPRES: Moldovagaz a reluat de curând importurile de gaze din Rusia, de la Gazprom. A fost o decizie care a fost contrară politicii Guvernului de la Chişinău?
Victor Parlicov: Nu a fost coordonată cu Guvernul. În mod normal, compania, mă rog …, singură decide care e sursa, dar este un subiect sensibil politic şi am atenţionat compania în acest sens şi au revăzut decizia. Au revenit la achiziţionarea gazelor de la Energocom.

(…)

AGERPRES: Aţi putea solicita chiar rezilierea contractului cu Gazprom?
Victor Parlicov: Nu este o problemă rezilierea contractului. Trebuie să înţelegem că Gazprom păstrează un rol, şi este un rol destul de important, în asigurarea cu gaze în special a regiunii din stânga Nistrului. Regiunea transnistreană, în acest moment, este alimentată cu gaze doar de la Gazprom şi nu ar fi nimeni gata, astăzi, să livreze gaz acolo, de facto gratuit, aşa cum o face Gazprom. Asta permite, pe de o parte, menţinerea unei stabilităţi sociale în stânga Nistrului, să nu ne pomenim acolo cu o criză de proporţii, inclusiv o criză umanitară, şi, pe de altă parte, asta influenţează indirect piaţa de energie electrică din Republica Moldova, pentru că cea mai mare parte a energiei electrice pe care o consumăm aici, în dreapta Nistrului, provine, este produsă la o centrală termică din regiunea transnistreană, din gazul livrat de facto gratuit. Asta ne permite să amortizăm sau să reducem, să avem un cost de energie, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru economie, ceva mai mic. Noi înţelegem că acest lucru nu poate dura la nesfârşit, dar să evităm sau să negăm faptul că Gazprom are un rol pe piaţa Republicii Moldova, mai curând de energie electrică, tot nu ar fi corect. Din cauza asta, în acest moment, nu se pune problema rezilierii contractului cu Gazprom.

(…)

AGERPRES: În ceea ce priveşte implementarea proiectelor energetice cu România, în ce stadiu vă aflaţi?
Victor Parlicov: Când vorbim de proiectele energetice cu România, vorbim concomitent de mai multe proiecte. Cel mai cunoscut ar fi probabil proiectul Bălţi- Suceava, linii de interconexiune pe tensiune înaltă Bălţi- Suceava. În acest sens, au fost realocaţi o parte din banii care au fost iniţial pentru construcţia staţiei de tip back-to-back de la Vulcăneşti. Odată cu sincronizarea sistemelor dintre Republica Moldova şi Ucraina cu ENTSO-E (n.r.- reţeaua energetică europeană) a decăzut necesitatea de a avea o staţie acolo şi, respectiv, banii au fost realocaţi prin intermediul Consiliului inter-ministerial din Republica Moldova la construcţia liniei Bălţi- Suceava. În acest sens, deja au fost făcute demersuri din partea Ministerului de Finanţe către BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare n.r). Urmează să avem o discuţie şi cu partea română în privinţa coordonării, sincronizării proceselor de construcţie şi de conectare a acestor linii, dar eu sunt foarte optimist în privinţa acestui proiect.

Anterior, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că decizia temporară a Întreprinderii „Moldovagaz” de a achiziționa cantități zilnice de gaze naturale de la concernul rusesc „Gazprom” este inoportună. Detalii aici

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.