Interpreta de muzică populară, Natalia Munteanu a cântat de mică în satul ei de baștină, Coșernița din raionul Florești. A absolvit Școala de muzică din Soroca și este printre primele absolvente ale Conservatorului “Gavriil Muzicescu” din Chișinău. Astăzi ea are circa 50 de discipoli și multe cântece de suflet. Despre viața de artist, cum găsește inspirație pe timp de crize, dar și despre prezentul și viitorul R. Moldova, a discutat Valentina Ursu cu interpreta de muzică populară, Natalia Munteanu.
Natalia Munteanu: Viața mea întotdeauna a fost muzica și casa, pe mine m-a tras întotdeauna acasă, mie îmi place să fac ordine, mie îmi place să-mi aștept copiii cu mâncare pregătită așa cum îmi place mie.
Vocea Basarabiei: Despre inspirație pe timp de criză, pentru că se suprapun totuși mai multe crize, inclusiv aceste suferințe care vin din estul Republicii Moldova, pentru că mai mult de un an e război în Ucraina, invazia Rusiei face ca să se schimbe și dispoziția multora dintre noi.
Natalia Munteanu: Știți cum zicea Gleb Ceaicovschi-Mereșanu sau cum e scris, e constatat de niște savanți, că nu-i de la mine și de la cineva, artistul e artist, indiferent de orice sau, uitați-vă, dimineață mi-am luat rămas-bun de la maestrul Ciuhrii, dar seara a trebuit să cânt. Ce vină purta spectatorul din sală, chiar dacă cunoștea cineva sau nu cunoștea? Așa e și aici. Ba mai mult ca atât, în perioada pandemiei în repertoriul meu a luat naștere un prea frumos cântec – Stau părinții și așteaptă. E un răcnet, e un strigăt al sufletului. Bineînțeles că e o îmbinare de durere, simțeam cu toții șezutul acesta acasă, apoi a venit războiul. Viața noastră, a artiștilor, noi trebuie să ne impunem sau, cum zicea Ceaicovschi: „…mortul e pe laiță, dar voi trebuie să creați bună dispoziție spectatorului”. Eu de felul meu sunt mai optimistă, așa cum crede lumea, și cei care au văzut cât de mult am suferit, n-am fost falsă, am suferit pierderea nănașului meu, pentru că în afară de faptul că a făcut foarte multe lucruri frumoase pentru mine, chiar a fost un om omenos și cumsecade. Noi trebuie să mergem mai departe cu zâmbete și cu bună dispoziție, și cu optimism în suflet. Dacă nu vom mai face-o și noi, pentru că, într-adevăr, este lume foarte necăjită, suferindă. Eu politică niciodată n-am făcut și niciodată nu voi face, nu mă adresez la aceia că sunt mult dezorientați, neinformați, căci am senzația că lumea neinformată iese în stradă, nu la asta mă refer, mă refer la aceea că este lume necăjită și suferindă, măcar noi să fim cei puțini care să-i susținem, poate dacă nu prin cântec, dar printr-o vorbă dulce. Sau cum zicea cineva, îmi amintesc cu niște ani în urmă era în viață regretata Ana Barbu și un gardian la Palatul Național ne zicea că „tu și cu Ana Barbu când intrați în palat, voi întotdeauna zâmbiți”. Așa am fost învățați de profesorii noștri că trebuie să salutăm sau când ne recunoaște lumea în stradă să ne vadă zâmbitori. Avem și noi suficiente necazuri și pe alocuri îmi mai place să-i zic omului „dacă le aveți pe ale dvs. și dacă vi le mai spun și eu pe ale mele, unde ajungem?”.
Știți care e criteriul meu de viață? Să-mi fie iertată obrăznicia, niciodată nimeni nu mi-a dat și nu mi-a adus pe farfurie să-mi pună, putea să mă ajute cu ceva, să-mi ofere un cadou, dar eu trebuie să-mi fac griji pentru facturile mele.
Vocea Basarabiei: Dar unii mai dau vina și pe melodii că-s despre oftat sau of, of, of, tare mult se cântă în multe melodii pe care le interpretați voi, artiștii, și în ultimul timp acest oftat s-a transmis și în societate. Văicăreli, oftat, unii spun că e sărăcie mare, că deznădejdea e mare. E chiar atât de rău să trăiești astăzi în Republica Moldova?
Natalia Munteanu: Știți care e criteriul meu de viață? Să-mi fie iertată obrăznicia, niciodată nimeni nu mi-a dat și nu mi-a adus pe farfurie să-mi pună, putea să mă ajute cu ceva, să-mi ofere un cadou, dar eu trebuie să-mi fac griji pentru facturile mele. Și eu niciodată n-aș putea să-mi las copilul meu ca să înghețe, niciodată nu mi-aș putea lăsa copilul să ducă dorul ciocolatei sau al fructelor. Deci de aici reiese că eu trebuie să port grija de unde să iau bani și cum să fac. Eu judec foarte des bărbații, eu sunt o femeie care vin de pe un drum și merg pe altul și întotdeauna nu-i vorba că nu-mi ajunge, dar eu am mari cheltuieli. Deci, eu mi-am dorit și mi-am cumpărat un apartament scump. De ce? Pentru că eu așa am vrut. Aha, în cazul că ți-ai dorit, ai vrut, trebuie să faci față lucrurilor. În cazul când îmi cumpăram 40 de metri, știam că în buzunar am doar atât sau nu intram într-un credit, sau nu aveam datoriile cuvenite. Eu socot că omu-i de vină. Societatea nu este atât de putredă, societatea deloc nu este murdară, e foarte nu știu dacă greu sau dificil. Ce poate face o singură persoană, oricât de deșteaptă ar fi și oricât de inteligentă ar fi, și orice cunoștințe ar avea doamna președintă? Eu nu am făcut niciodată politică și niciodată n-am permis cuiva să-mi pună o astfel de întrebare, dar acum, vedeți, mă sufoc și eu un pic. Dar ce președinte a călătorit sau ce președinte a întreținut atâtea relații pe care le semnează dna președintă? Din unghiul acesta nimeni nu se uită, baba Catinca vede că dna Maia Sandu călătorește, nu cred că dna Maia Sandu călătorește, nu cred că-i face plăcere sau nu cred că de dragul călătoriilor călătorește. Din păcate, moldoveanul nostru niciodată nu a nimerit în miez sau poate – de ce nu? – să decojească fructul cela, dar poate și eu sunt de ajutor cu ceva? Nu, la exterior ce este asta spun și…
Vocea Basarabiei: Iată, tocmai în ultimii ani, ce se atestă? Că cetățeanul e mai degrabă cel care cere, care spune că „din moment ce eu am participat la alegeri” sau unii nici nu au participat la alegeri, dar „există guvern, există președinție, există parlament și ei sunt obligați să-mi dea, ei sunt obligați să-mi rezolve, ei sunt obligați…” și tot asta aud tare des.
Natalia Munteanu: Păi cine? Aceștia-s gen baba Catinca, să mă ierte Dumnezeu, că chiar există așa un prenume, nu-l defăimez, dar, într-un fel, mă refer că sunt needucați, neinformați. Cu ce s-au terminat mitingurile la care au ieșit, au stat în corturi neîngrijiți, nespălați, ce sfârșit au avut? Până la urmă, tot ei s-au plâns că n-au fost achitați sau au fost achitați doar pentru o zi. Le povesteam copiilor mei, veneam de pe drumuri noaptea târziu, pe la ora 2-3, pe traseul Bălți-Chișinău, niște autocare, cu siguranță lumea la țară nici n-a știut că există pe lume în două nivele, aduși în luxul acesta, hrăniți în caserole, pus cafele, mestecate și care a fost sfârșitul? Tot ei s-au plâns că, până la urmă, nu au fost achitați, nu li s-a oferit ceea ce li s-a promis, pentru că mincinosul îi mincinos de sus până jos, el nu poate să-și schimbe năravul.
Totodată, cât de frumos dna președintă, câtă răbdare are, tace, așteaptă, contează un mesaj, cineva poate să transmită o mie de mesaje urâte, dar cineva transmite un mesaj curat, frumos și probabil grație acelui mesaj… Bineînțeles că e greu, e foarte greu, cum poate o singură persoană să închidă atâtea guri urâte?
Vocea Basarabiei: Dar aici nu e pusă în joc demnitatea versus umilința? Și, în general, cum e să trăiești în umilință, să accepți să fii umilit?
Natalia Munteanu: Nu știu dacă pătura aceasta de populație are demnitate, ei nu au demnitate. Eu nu pot să zic că ei nu sunt oameni, dar cuvântul „om”, termenul „om” include în sine foarte multe. Ca să fii om… Ciuhrii a fost om, pentru că n-a mâncat, invita lumea străină, muzicienii să-i hrănească. Aici vedeți care a fost interesul? Nici nu a fost interesul banilor, pentru că le-au spus ca la niște orbi, le-au legat ochii și i-au dus ca pe o turmă. Nu-mi stă bine ca persoană publică acum, dar eu de felul meu sunt rea așa, dură și mă dezleg câteodată, dar e urât și, vedeți, din păcate, nu-i poate uni nimeni. Dar, totodată, cât de frumos dna președintă, câtă răbdare are, tace, așteaptă, contează un mesaj, cineva poate să transmită o mie de mesaje urâte, dar cineva transmite un mesaj curat, frumos și probabil grație acelui mesaj… Bineînțeles că e greu, e foarte greu, cum poate o singură persoană să închidă atâtea guri urâte?
Vocea Basarabiei: Pe de altă parte, și persoanele care activează în domeniul culturii nu o duc chiar atât de bine, pentru că e cunoscută și mărimea salariilor, și mulți dintre ei chiar spun că trebuie să mai găsească un job sau chiar două ca să poată să se descurce.
Natalia Munteanu: Și care-i problema?
Măi, oameni buni, ia uitați-vă peste perete ce se face, acolo-i război și lumea moare. Și voi vă plângeți? Foarte urât…
Vocea Basarabiei: Dar nu protestează, la asta am vrut să ajung.
Natalia Munteanu: Care-i problema? Căutați-vă! Cineva ne vorbește că noi avem programele acestea scumpe, achitate, frumoase, mai nu știu ce. Noi tăcem, da, adevărul este că eu am învățat, eu am 24 de ani de muzică, eu am teză de magistru, chiar dacă și mă ajunge capul la alte lucruri să le mai fac, dar asta nu este secundar, asta este munca mea principală, din asta eu mă hrănesc. Dacă nu-mi reușește, eu îmi caut ceva adăugător, eu lucrez în 4 locuri, nu mă laud, dar până la urmă vreau să vă zic că nici acestea nu-mi ajung, pentru că am un copil care studiază muzică, am un apartament mare, vreau să fie cald, eu nu pot trăi în frig, pentru că una-două și răcesc și multe-multe altele în ziua de azi nu sunt luxuri, astea sunt necesități. Dar nu vreau să dau niciun nume, chiar undeva o lună în urmă o deșteaptă din lumea noastră a ieșit în plină stradă, că zilele acestea discutam cu cineva și zicea: „Dacă o întâlnesc, chiar pur și simplu o scuip, ca să nu zic altfel”. Se mai găsește câte-o oaie creață în orice turmă și e urât. De altfel, orice om ar putea, dacă ar da din coate și i-ar judeca capul s-au putea mișca foarte bine. Și adevărul care este, după mine? Nu-i doar în țara noastră sau măi, oameni buni, ia uitați-vă peste perete ce se face, acolo-i război și lumea moare. Și voi vă plângeți? Foarte urât…
Vocea Basarabiei: Dar se mai crede că tot în aceste timpuri se decide și viitorul Republicii Moldova, că această direcție trebuie să fie cea pe care și-o doresc cetățenii, iar din moment ce societatea este dezbinată, unii vor la Est, alți vor la Vest, e foarte greu ca să se găsească și un compromis și ca acest viitor totuși să fie cel care ar aduce bunăstare, prosperitate în casa omului. E adevărat că acum se decide locul și rolul Republicii Moldova?
Natalia Munteanu: Dar ca atare cine decide? Decide lumea care judecă, care are logică. Pe cine să întrebi, dacă noi suntem, să zic așa, două maluri sau mai multe pături? Dacă ne-am uni și ar ieși în față dl profesor ca noi să mai facem și un conspect din toate acestea, dar nu ai cui vorbi. Și eu am greutăți, dar eu nu ies, cu atât mai mult, eu nu ies în stradă să învinuiesc pe cineva că din cauza guvernului sau din cauza președinției, sau din cauza ministerului eu am salariu mic. Eu sunt conștientă că asta nu doar cu mine se întâmplă, dar, după părerea mea, pas cu pas, mic cu mic se face mare, se simt schimbări. Ce înseamnă noi avem salarii mici sau ce înseamnă noi avem facturi mari? Ne-am dori cu toții, dar ar fi bine ca să gândim toți. Eu nu am muncit ca dna președintă să ajung acolo unde a ajuns, dar mi-am făcut mari griji. În sinea mea stăteam acasă sau îmi amintesc când urmăream rezultatele alegerilor în casa mea mi se zbătea inima și-mi doream ceea ce-mi doream, ar fi bine să gândim toți la fel, ar fi bine să ni se zbată inima la toți la fel. Atunci când sunt dezbaterile acestea, nu știu dacă vom ajunge…
Am gustat din Europa dulce și frumoasă și mi-aș dori să trăim frumos, mi-aș dori pur și simplu să trăim frumos.
Vocea Basarabiei: Dar, totuși, Răsăritul sau Occidentul, încotro Moldova?
Natalia Munteanu: Cum spune moș Ion? „Românii m-au pus în genunchi pe grăunțe, dar rusul când a fost, atunci…”. Noi suntem tineri și, bineînțeles, am călătorit. Eu am fost de două ori în China, eu am văzut frumusețea lumii. Bineînțeles că ochiul meu e îndreptat acolo și mi-aș dori sau eu să merg acolo, sau el să vină la mine. Mi-aș dori să fie multicoloră țara mea, precum este fularul dvs. Nu cred nici în grăunțele lui moș Ion, deci așa au fost timpurile atunci, așa a fost gândirea atunci. Îmi amintesc 15 republici, da, cineva spune că era o bogăție sau cineva spune că „tot mai bine a fost”, „da’ ți-amintești cum am a fost cu rusul?”, eu când m-am născut era rai pe pământ și astăzi pentru mine este rai pe pământ. Am gustat din Europa dulce și frumoasă și mi-aș dori să trăim frumos, mi-aș dori pur și simplu să trăim frumos.
Vocea Basarabiei: În care familie?
Natalia Munteanu: Fie că eu m-aș duce acolo, fie că ar veni la noi, dar avem nevoie de foarte multă educație, de foarte multă lecție ca să înțelegem elementar, se merge pe drum și se aruncă o hârtie, degrabă vom ajunge în UE? De câte lecții avem noi? Bine, începe de la mine, începe de la tine, începe de la cutărică, dar, totodată, fiecare în direcția lui nu-și face datoria corect și cinstit și de aceea ne este foarte greu. Așa, într-un ungheraș al sufletului meu, totuși sper că noi ne vom numi UE sau vom fi în UE.
Vocea Basarabiei: Ce și-ar mai dori Nătălița Munteanu?
Natalia Munteanu: Ăștia care avem o vârstă de 50-60 suntem în plină forță și în puteri depline să creăm puținul, ca să nu zic fundamentul, pentru fundament foarte mult se cere, o picătură pentru copiii și nepoții noștri, ca ei să fie în stare să continue mai departe grăuntele acesta pe care îl punem noi. Probabil foarte mult depinde de noi acum.
Și nu-i exclus că suntem în rătăcire, vedeți că dacă cel puțin ar refuza rătăciții aceștia ca să călătorească ei cu Orhei-Chișinău și de pe unde mai vin, și-ar căuta de treabă și cum mai zicea cineva că dacă să mergi în gospodăriile lor, cu siguranță e un dezastru și un haos…
Vocea Basarabiei: Despre noi se mai zice că suntem în rătăcire, pentru că de 31 de ani nu se știe care limbă se vorbește, care ar fi corectă, de unde venim și cine suntem.
Natalia Munteanu: Și nu-i exclus că suntem în rătăcire, vedeți că dacă cel puțin ar refuza rătăciții aceștia ca să călătorească ei cu Orhei-Chișinău și de pe unde mai vin, și-ar căuta de treabă și cum mai zicea cineva că dacă să mergi în gospodăriile lor, cu siguranță e un dezastru și un haos, și o urâțenie, să-și caute de gospodărie, vine Paștele, haideți să ne rugăm, suntem în post, haideți să ne căutăm de treabă, nu să strigăm. Și, de fapt, nu știu ce strigă. Lumea se află la un nivel, s-au născut, n-au mai vrut să se ridice de la nivelul cela și cu nivelul cela au rămas.
Vocea Basarabiei: De asta degradarea trebuie să fie înlocuită cu multă educație, cu multă cultură.
Natalia Munteanu: Mie acasă copiii îmi pun întrebări, nepoțelul meu îmi pune întrebări: „Bunica, dar îi așa sau nu-i așa?”, eu trebuie să fiu în stare să-i răspund. Eu cred că dezorientații aceștia nici nu-și doresc și vă închipuiți ce fel de copii au ei, atunci unde să ne unim noi împreună ca să avem un sens unic și o dorință unică? De asta, probabil, nu este foarte greu și de asta și suntem dezorientați, și de aceea ne râde lumea, că nu știm ce vrem.
Vocea Basarabiei: Și peste 10 ani cum ar trebui să arate Republica Moldova? Cum și-ar dori Nătălița Munteanu să arate Moldova?
Natalia Munteanu: Eu, de pildă, o văd cam așa, în viziunea mea, poate undeva sunt defrișați niște copaci și sunt instalate niște bănci de odihnă, mie asta îmi miroase a Europă, mici elemente le văd deja, ceea ce înseamnă că în 10 ani ar trebui să fie pace. Mie Dumnezeu mi-a încredințat darul de a crea bună dispoziție, de a înveseli omul, fiecare cu destinul lui, fiecare cu vocația sa, de aceea trebuie să-i susținem și dacă cel puțin am fi toți un tot întreg am ajuta și prin asta, în cazul când am gândi la fel, mult am ajuta-o și pe dna președintă. Eu mă gândesc că peste 10 ani noi vom fi altfel și vom fi înfloritori. Asta pentru copiii mei, vreau să cred că vor trăi așa copiii noștri. Astăzi îmi doresc doar să fie pace, dacă va fi pace se vor rezolva, haideți să zicem multe, ca să nu zicem toate.
Vocea Basarabiei: Dar de cine depinde aducerea păcii?
Natalia Munteanu: Eu socot că să-ți faci ordine în gospodăria ta și dacă eu nu am sărit gardul să-ți fur o floare, nu ai dreptul să mă atingi, că am mers pe lângă gard, ți-am admirat floarea. Atunci când am mers pe drum și cineva m-a dat în judecată, ca să nu mai zic altceva, și mă învinuiește pentru un furt, fiecare trebuie să stea la casa lui și să-și caute de treaba lui, dar, probabil, cum zic bătrânii noștri, e sfârșitul lumii și gândirea-i diferită, și invenții diferite și nu mai știu deja ce să mai facă. Eu învinuiesc Rusia, l-am rugat și nu sunt atât de evlavioasă eu ca să mă rog, ca să stea acasă și să-și caute de treabă, să lase omul să trăiască în gospodăria lui bună, bogată, săracă, frumoasă și totul probabil avea să fie bine. Și acum tot așa l-aș ruga să-și ia valiza și să se întoarcă la casa lui, pentru că, din păcate, mor copii, mame și oameni nevinovați.
Eu îmi doresc să fie pace, mie îmi place să fie ordine în gospodăria mea și văruiesc copacii, văruiesc prin curte ce am de văruit și culoarea asta anume a varului îmi amintește de mama, îmi amintește de sat.
Vocea Basarabiei: Acum au ajuns mulți să-l urască pe rus…
Natalia Munteanu: Păi dacă rusul e vinovat, eu nu știu ce și-a luat pentru început rusul, cu valiză, fără valiză, el s-a pornit pe un pământ străin care nu-i aparține, a învinovățit un om nevinovat. Atunci, ce poți să te mai gândești? Astăzi se „înflorește” și se învinuiește bietul prezident al Ucrainei, sărmanul om care, vedeți, nu și-a părăsit țara să se ascundă undeva, să-și protejeze familia și tot el este învinuit. Este o vorbă că îți atragi gândurile negative, nu aș vrea să zic că și-ar căuta păduchi, de altfel singur nu știe ce vrea, ar putea să-și caute și pe aici pe la noi, vedeți, cât pe ce era să-și caute și prin România deja sau prin Polonia. Eu îmi doresc să fie pace, mie îmi place să fie ordine în gospodăria mea și văruiesc copacii, văruiesc prin curte ce am de văruit și culoarea asta anume a varului îmi amintește de mama, îmi amintește de sat. Ce frumos ar fi dacă am sta fiecare în gospodăria noastră și, cum erau bătrânii noștri de odinioară, ieșind cu plăcințică, cu burloieșul cu vin în curte, pace, liniște, copii, pomi înfloriți. Vedeți, trebuie să trăim alte timpuri. Marea-i puterea Domnului și poate îi va liniști, poate le va trimite așa, câte-un cuget și se vor liniști spiritele.
Vocea Basarabiei: Dar pofta asta a lui Putin că poate reface URSS-ul?
Natalia Munteanu: Am înțeles că nu are poftă, eu așa știu că nu are poftă de bine și de pace. Așa eu știu, din păcate.
Vocea Basarabiei: Și ce-i în mintea lui?
Natalia Munteanu: Dar Dumnezeu îl știe, doar unul Dumnezeu știe ce gândește. Păcat că suferă lumea pașnică, lumea necăjită. Ce-o zis copilașul cela care și-a înmormântat mama? Cât am plâns, când copilașul cela a scris că „dacă vreodată, mamă, te-ai gândit că nu m-ai educat corect, vreau să te asigur că m-ai educat corect și voi aștepta momentul să ne întâlnim în ceruri”. Eu am vârsta pe care o am și plâng, o plâng pe mama, eu am senzația că atunci când a fost momentul m-am împietrit, eu nu am frați, nu am surori și am știut că nimeni nu mai poartă responsabilitatea asta și eu întotdeauna zic că înmormântarea la fel face parte din viața omului și trebuie s-o facem la fel de frumos cum facem o nuntă, cum facem o cumătrie. M-am mobilizat, fiindcă știam că nu are cine să o facă, dar după două săptămâni am început să mă „dezlipesc”, mergeam pe drum, plângeam, în fața catedralei stăteam ore în șir pe o bancă și plângeam, același lucru și acum. Mă gândesc că e grav, cutremurul acesta din Turcia, când privești o mamă sau un copil să-și vadă ambii părinți…
Vocea Basarabiei: Dar liderul de la Kremlin cum reacționează la toate aceste situații?
Natalia Munteanu: El este bine, pentru că el a inițiat, el și-a dorit.
Vocea Basarabiei: Cine?
Natalia Munteanu: Liderul de la Kremlin.
Vocea Basarabiei: Putin?
Natalia Munteanu: Păi dar cine altcineva, dacă nu el?
