VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Zeci de mii de familii cu venituri modeste au ridicat ajutorul unic din partea ONU

Ajutorul unic financiar de aproximativ 5000 de lei, oferit de Programul Alimentar Mondial al ONU, a fost ridicat de 45 de mii de familii nevoiașe. Plata unică este acordată pentru perioada noiembrie 2022 – mai 2023.

Alte aproximativ 4500 de gospodării selectate urmează să ridice suma în următoarele săptămâni. Valoarea totală a sprijinului financiar alocat până în prezent este de 13,4 milioane de dolari, resurse oferite din fondurile organizațiilor ONU: UNFPA, UNHCR, UNICEF, OIM și PAM, în baza Memorandumului de înțelegere semnat la sfârșitul anului 2022 cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Persoanele care încă nu au ridicat banii sunt îndemnați să se adreseze la cel mai apropiat oficiu Western Union în decurs de 15 zile de la primirea SMS-ului sau a voucherului care conține codul transferului.

Ajutorul financiar de urgență este acordat persoanelor cu venituri modeste, iar familiile beneficiare sunt selectate de către o comisie locală, formată din reprezentați ai primăriei din localitate, ai direcțiilor de asistență socială și ai societății civile.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.