VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul Energiei: Teoretic, Moldovagaz, dacă dorește, poate să inițieze rezilierea contractului cu Gazprom

”Tot gazul care ajunge în stânga Nistrului, de facto, e gratuit, fiindcă regiunea transnistreană nu plătește companiei Moldovagaz, iar Moldovagaz nu plătește Gazpromului”. O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov, care subliniază că teoretic este posibil de reziliat contractul cu Gazprom.

În cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei, Victor Parlicov, a subliniat că rezilierea contractului ar presupune ”consecințe pe care va trebui să le absoarbă malul drept al Nistrului”.

”Din această situație beneficiul consumatorilor noștri este că avem energie electrică la prețuri mai bune decât alternativă și plus, tot trebuie să înțelegem aceste element, pentru că el e esențial, odată ce nu ar fi existat livrările de gaze în stânga Nistrului din partea Gazprom-ului nu ar fi existat nimeni altcineva care gratuit ar livra gaz în această regiune, iar dacă ne uităm cât, de facto, se plătește și cum funcționează regiunea transnistreană, ne dăm seama că un preț corect, un preț de piață la ziua de astăzi pentru gaze această regiune nu și-l poate permite. Și atunci trebuie să luăm în calcul și consecințele rezilierii unui asemenea contract și aici voiam să ajung. Teoretic, da, e posibil de reziliat contractul cu Gazprom, dar vor fi niște consecințe pe care va trebui să le absorbim tot pe malul drept. Oamenii din stânga Nistrului, vreo 250 de mii de oameni sau câți vor fi, majoritatea dintre ei sunt cetățeni ai Republicii Moldova”, a explicat ministrul.

Totodată, Parlicov a mai menționat că ”Federația Rusă, Gazprom-ul au devenit captivii propriului lor joc pe care l-au făcut pe parcursul a 30 de ani de zile”.

Nu-i chestia de cetățeni, problema este că datoria aceasta, și eu mai spus-o cu mai multe ocazii, eu cred că Federația Rusă, inclusiv Gazprom-ul au devenit captivii propriului lor joc pe care l-au făcut pe parcursul a 30 de ani de zile. Ei au fost cei care au tolerat această acumulare de datorii, i-au deprins pe cetățenii noștri din stânga Nistrului că ei pot să nu plătească pentru gaz, tot modelul, toată așa-numita economie transnistreană și toată iluzia independenței transnistrene, de fapt, atârnă de acest contract cu livrarea, de facto, gratuită a gazului încolo. În situația în care ei taie acest cordon ombilical, acolo colapsează absolut totul. Și problema este că, de pe o parte, da, crește o datorie a Moldovagaz față de Gazprom, pe de altă parte, dacă dvs. sunteți datori la bancă un milion, dar activele dvs. sunt de 10 mii, atunci oricât ar fi acolo mai departe, poate să fie un milion, poate să fie două milioane, poate să fie cinci milioane, banca oricum nu are ce lua de pe dvs. Deci, aceasta este problema Gazprom-ului la moment. Datoria asta de 9 miliarde sau cât o fi acolo, acolo poate să fie cifra ceea de 9 miliarde, poate să fie cifra ceea de 20 de miliarde, dar efectiv, dacă vorbim strict juridic, este o datorie comercială a Moldovagaz față de Gazprom, care nu are nicio acoperire cu active. Deci, e o datorie neacoperită, care se transformă deja din problema celui care este dator în problema celui care a creditat, pentru că el mai departe trebuie să se gândească cum și de unde recuperează el banii aceștia”, a conchis Parlicov.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.