VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Acordul privind controlul coordonat în PTF Leușeni-Albița, semnat. Revenco: „Sunt pași spre calea europeană și integrarea R. Moldova în UE”

Acordul între Republica Moldova și România privind controlul coordonat în punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni – Albița, pe sensul de intrare în România, a fost semnat de ministrul de Interne, Ana Revenco, și omologul său, Lucian Bode. Ceremonia a avut loc joi, 9 februarie în incinta PTF Albița.

Scopul Acordului constă în dezvoltarea relațiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontierele Republicii Moldova şi României, în domeniul gestionării integrate a frontierelor.

Potrivit MAI, acordul va contribui la garantarea securității frontierei dintre Republica Moldova și România, care este frontiera externă a Uniunii Europene, precum și la asigurarea securității naționale, bunăstării economice a ambelor state, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate și terorismului Internațional. În același timp, va servi o soluție de deblocare a lanțului logistic de aprovizionare, în contextul crizei generate de războiul din Ucraina.

Odată cu instituirea controlului coordonat al traficului în baza principiului „oprire unică”, va avea loc accelerarea și facilitarea traversării frontierei comune, fapt care va reduce timpul de așteptare la trecerea hotarului, inclusiv a transportului de mărfuri.

,,Acordul pe care l-am semnat azi în numele țărilor noastre este un început al unei cooperări la nivel înalt, care va fi mai proactivă și adaptată vremurilor prezente. Noi știm că echipele moldo-române aflate în punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița deja lucrează consolidat de mai multă vreme. De anul trecut, s-a alăturat și Frontex în misiunile de protecție a frontierei de stat. Iată cum noi evoluăm împreună, aceștia fiind primi pași spre calea europeană și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a menționat ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco.

„Semnarea acestui acord este o dovadă că Republica Moldova este un partener de încredere al UE. Mă bucur să colaborăm și să lucram împreună în beneficiul cetățenilor și sunt sigur că demersurile comune nu se opresc aici ”, a declarat ministrul Afacerilor Interne al României, Lucian Bode.

Respectiv, controlul coordonat va demara de îndată ce vor fi finalizate toate procedurile interne, atât în Republica Moldova, cât și în România și pregătirea infrastructurii necesare. Deja sunt întreprinse măsuri preparatorii și sunt depuse toate eforturile pentru ca lansarea activității în noul format să fie realizată cât mai curând posibil.

Documentul va fi valabil pentru o perioadă de șase luni, ulterior stabilindu-se prelungirea lui, în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control. Prelungirea valabilității se va realiza pe cale diplomatică. Aplicarea Acordului poate fi suspendată temporar, în totalitate sau parțial, de oricare dintre părți, din motive de securitate națională, de ordine publică ori de sănătate publică.

Republica Moldova și România deschid un nou punct de trecere a frontierei la Bumbăta – Leova. Guvernul de la București a aprobat, miercuri, 8 februarie o decizie care prevede deschiderea punctului de frontieră Bumbăta (România) – Leova (Republica Moldova) și înființarea punctului vamal Bumbăta.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.