Noi detalii în dosarul fraudării achizițiilor publice din cadrul Consiliului raional Călărași. Instanța de judecată a decis astăzi că președintele raionului Călărași și un șef de direcție a Consiliului raional vor sta în arest preventiv timp de 30 de zile.
Totodată, primarului i-a fost aplicată măsura de 20 de zile arest preventiv.
Reamintim că funcționarii au fost reținuți la data de 31 ianuarie curent. Aceștia sunt învinuiți în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe fapte de corupție.
Tot astăzi, Procuratura Anticorupție a publicat extrase din discuțiile persoanelor publice din administrația locală din Călărași, învinuite în dosarul fraudării achizițiilor publice:
Extras 1
S – Am vorbit ieri cu (denumirea persoanei juridice)
B – Și?
S – Şi până zilele acestea facem, îl presăm.
B – Aha.
S – Acolo îi 400 000, nu știu câți lei, plus cu 10 % „обналичка” asta şi iese, iese 360 000 şi la trei împărțim, fără p**ă aista de jos şi gata, iese câte 120 de fiecare, 400 000.
B – Aha, aha, iar am să-l prind undeva.
S – Din 400 000 şi el o zis 10 % „обналичка”, inclusiv.
B – Aha, aha.
S – Eu aşa şi le-am spus. Şi dacă spunem aşa… Ieri m-am întâlnit cu primarul şi pe urmă cu dânșii şi câte 120 iese, o să ne dea la mână așa, dar și o zis că până încolo joi, încolo el le grămădește.
B – Da uite și cu…
S – El tot face.
Extras 2
S – Iaca vezi. Dar de făcut transferul, 500 583, așa-i?
O – Da.
S – Minus 10 (face calcule la calculator și îi prezintă primarului).
O – 450. Și noi cât am primit? Cât am luat?
S – Minus 120, lui aista (preşedintele Consiliului raional Călăraşi).
O – Mhm.
S – Şi împărțit la doi.
O – Aşa şi am planificat 120 și 160 de mii.
S – Nouă câte 165-160 mii și în rest am dat acolo.
O – Ei cred că îi așa, eu n-am de unde să știu, tu ai dus evidența.
S – Nu da. El amu la Călăraşi vine.
O – Atunci mi-o dat „с**а” (cuvânt necenzurat în limba rusă) aceia cu leii aceiaşi. Cu cursul acela și na hai repede. Și nu m-am dezmeticit, cum p***a m**i (cuvânt necenzurat) m-am dus după 70 și mi-a dat o sută și ceva, ce „х***я” (cuvânt necenzurat în limba rusă)? Nu înțelegeam.
S – Mhm.
O – Și am vrut să mă întâlnesc cu tine și de-amu să vedem.
S – Mhm.
O – Da dacă… Tu ai dreptate, cu aiştea 160.
S – Da.