VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Socialiștii, o nouă sesizare la CC: Statul nu indexează pensiile la nivelul complet al inflației

Deputații socialiști consideră că în anul 2023 pensiile au fost indexate incorect și au scris o sesizare în acest sens la Curtea Constituțională.

Potrivit lui Vladimir Odnostalco și lui Maxim Lebedinschi, decizia Guvernului PAS de a indexa pensiile la 1 aprilie curent cu 14,4%, și nu cu 33,8% care e rata inflației de la sfârșitul anului trecut, este ilegală.

Potrivit PSRM, stabilirea unei indexări mai mici în comparație cu inflația contrazice legea privind sistemul public de pensii, potrivit căreia, „coeficientul de indexare reprezintă rata inflației la sfârșitul anului precedent.”

„Acest lucru se întâmplă pentru prima dată de la intrarea în vigoare a legii – când statul nu indexează pensiile la nivelul complet al inflației. Niciun guvern nu și-a permis vreodată să facă acest lucru”, a spus Maxim Lebedinschi.

Vladimir Odnostalco subliniază că cu ”o asemenea indexare injustă, fiecare pensionar care are o pensie în medie de 3.160 de lei, nu va primi în medie 500 de lei pe lună, sau aproximativ 6 mii de lei pe an.”

Reprezentanții PSRM și-au exprimat speranța că Curtea Constituțională va sprijini sesizarea depusă, mai ales ținând cont de faptul că însăși Curtea Constituțională s-a adresat la Parlament cu solicitarea de a indexa salariile judecătorilor Curții Constituționale la nivelul inflației.

„Este necesar de anulat norma injustă și de restabilit echitatea socială”, au subliniat socialiștii.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.