VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Vitalie Marinuța: Mercenarii Wagner acționează, deseori, contrar ordinelor conducerii de la Moscova

Armata privată Wagner din Rusia este condusă de un proprietar și acționează în interese proprii. Mai mult, mercenarii Wagner acționează de cele mai multe ori în contradicție cu ordinele conducerii de vârf de la Moscova. Opiniile aparțin ex-ministrului Apărării Republicii Moldova, Vitalie Marinuța, și au fost expuse în cadrul dezbaterii publice la tema „Rădăcinile comune ale războiului URSS împotriva Afganistanului și al Rusiei împotriva Ucrainei”, organizate de Agenția de Presă IPN.

Potrivit lui Marinuța, războiul din Ucraina este cel mai mediatizat din istorie, luptele fiind transmise, practic, în timp real.

Ex-ministrul Apărării spune că între războiul din Afganistan din 1979-1989 și cel din Ucraina există multe similitudini. Potrivit lui Marinuța, Rusia acționează ca un stat care-și revendică teritoriile în țările pe care-și dorește să le mențină în sfera sa de influență.

„Federația Rusă a început și conduce războiul din Ucraina, aproape similar celui din Afganistan. De la căderea URSS, Rusia a purtat mai multe războaie interne și externe, primul din afara Federației Ruse a fost cel din Georgia, dar Rusia pe toate le-a numit operațiuni speciale. În primul război cecen a fost o așa -zisă operațiune de impunere a ordinii constituționale, al doilea război cecen a fost o operațiune antiteroristă în Cazucazul de Nord și războiul din Georgia a fost numit ca operațiune specială de impunere a păcii. Și în Ucraina vedem la fel o așa-zisă operațiune specială. Ceea ce demonstrează că Rusia nu percepe aceste teritorii drept state independente, la fel cum nu a perceput nici Afganistanul, ci le percepe ca pe niște vasali, zone de influență a Federației Ruse”, a spus ex-ministrul Apărării, Vitalie Marinuța.

Potrivit lui Marinuța, suportul masiv al Statelor Unite sub formă de armament, va fi cel care va determina longevitatea războiului din Ucraina. Ex-ministrul Apărării califică războiul din țara vecină drept cel mai mediatizat război din istorie.

„În Afganistan au folosit masiv trupele aeropurtate și trupele speciale. La fel Rusia a încercat și în Ucraina, dar nu și-a ajustat strategiile militare la realitatea din teren. Ucraina are din 2014 un sistem de apărare antiaeriană bine pus la punct cu instructori pregătiți. În războiul din Afganistan, după ce SUA au început a acorda o asistență masivă în Stinghere, foarte multe avioane, elicoptere sovietice au început să fie doborâte. La un an jumătate după aceasta, Rusia a înțeles că nu poate avea câștig de cauză în Afganistan. La fel și în Ucraina, vedem că acum se pune accent pe sisteme de apărare antiaeriană. În Afganistan, chiar dacă era o regiune muntoasă, Rusia a folosit artileria, la fel folosește artileria și în Ucraina. O noutate este acum folosirea dronelor. În Războiul ruso-ucrianean, practic, putem privi luptele în timp real. Militarii sunt dotați cu telefoane, cu camere pe cască, iar luptele sunt transmise, practic, în timp real”, a mai spus Vitalie Marinuța.

Ex-ministrul Apărării a explicat diferența dintre mercenarii Wagner care luptă de partea Rusiei, dar care acționează ca o armată privată, urmărind propriile interese și militarii altor state încadrați în armata ucraineană.

„În Afganistan nu au fost folosiți atât de mult mercenarii sau armate private. Combatanții din Afganistan luptau pentru religie, pentru ceea în ce credeau. În războiul ruso-ucrainean vedem armata Wagner, este o armată privată care chiar pune sub semnul întrebării capacitatea armatei ruse. În prezent armata Wagner are o trecere și o susținere mai mare din partea președintelui Putin, decât armata statului rus. În ultima perioadă se vorbește despre un conflict deschis între armata privată și cea a Federației Ruse. Săptămâna trecută am fost la Kiev, m-am întâlnit cu legionari din Republica Moldova, le-am transmis salutul nostru, ei stau în prima linie de apărare a Republicii Moldova care este acum în Ucraina. Diferența este că ei venind în Ucraina, încheie un contract cu forțele armate ucrainene, ei sunt parte componentă a forțelor armate a Ucrainei, dar fac parte din Legiunea străină. De cealaltă parte, Wagner este o armată privată condusă de un proprietar, cu interese proprii. Deseori, această armată acționează independent, chiar în contradicție cu ordinele date de conducerea de vârf a Rusiei”, a conchis ex-ministrul Apărării.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.