VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

FOTO/Sandu și Macron în același avion spre Paris. Nicu Popescu: Împreună, vom aduce R. Moldova în UE

După finalizarea programului de la Summitul Francofoniei, președinta Maia Sandu și vicepremierul Nicu Popescu, împreună cu președintele francez Emmanuel Macron dar și șefa diplomației franceze, Catherine Colonna, au plecat duminică, 20 noiembrie, cu același avion spre Paris, unde astăzi va avea loc Conferința de sprijin a Moldovei.

„Am vorbit despre pașii pe care îi întreprindem pentru aprofundarea cooperării dintre țările noastre, impactul benefic al investițiilor franceze care contribuie la modernizarea europeană, dar și asistența oficială pentru dezvoltare necesară în drumul reformelor inițiate de autorități în procesul de integrare europeană”, a scris șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, pe o rețea de socializare.

Părțile au mai discutat și ultimele pregătiri pentru cea de-a treia reuniune a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, găzduită de Franța și care va demara la 21 noiembrie la Paris.

Nicu Popescu a mulțumit Franței, României și Germaniei, co-președinții Platformei, care alături de „prietenii noștri din G7”, UE și organizațiile internaționale transmit un semnal clar privind consolidarea acestui nou format ca instrument pentru coagularea sprijinului internațional necesar RM.

„Moldova are prieteni buni, împreună cu care vom izbuti să depășim costurile dramatice ale războiului asupra economiei și a sectorului energetic. Împreună, vom aduce Moldova în Uniunea Europeană” a declarat ministrul de externe Nicu Popescu.

Menționăm că luni, 21 noiembrie, la Paris, se va desfășura cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova, co-prezidată de România, Franța și Germania.

Reuniunea de la Paris are loc în contextul în care Republica Moldova se confruntă cu provocări majore de ordin energetic, economic, umanitar și la adresa rezilienței sale, pe fondul războiului brutal de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.