Un angajat al Inspectoratului de Poliției Botanică și complicii săi, învinuiți de trafic de influență în dosarul mitei de jumătate de milion de lei, cerută pentru rezolvarea unui dosar, inițiat pentru comercializarea de droguri, vor compărea în fața magistraților. Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au finalizat urmărirea penală și au expediat cauza penală în instanța de judecată, pentru examinare în fond a acțiunilor învinuiților.
În mai 2022, în rezultatul acțiunilor de urmărire penală și de investigație desfășurate, ofițerii CNA și SIS, sub conducerea procurorilor anticorupție, au reținut trei persoane, bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de influență în proporții deosebit de mari. Cei trei, printre care este și un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica, ar fi primit, prin estorcare, suma de jumătate de milion de lei de la un bărbat, reținut anterior pentru trafic de substanțe narcotice.
Potrivit datelor anchetei, banii ar fi fost transmiși pentru rezolvarea dosarului și coruperea persoanelor publice din cadrul organului de urmărire penală, în gestiunea căruia se afla cauza.
Totodată, la demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție, a fost aplicat sechestru pe mijlocul de transport al unui învinuit. La fel, a fost aplicat sechestru asupra mijloacelor bănești, depistate și ridicate în cursul percheziției efectuate la domiciliul unuia dintre învinuiți, în sumă totală de 8901,23 lei.