Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a primit 170 de echipamente pentru diverse nivele de control de securitate la frontieră, achiziționate cu suportul financiar al Guvernului Republicii Federale Germaniei. Valoarea donației este de peste 900 mii Euro.
Potrivit Poliției de Frontieră, cu ajutorul acestor echipamente și tehnicii de tip „Regula”, care intră în dotarea structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră, vor fi sprijinite misiunile angajaților de citire, verificare și autentificare a documentelor cu securitate magnetică.
Echipamentul va fi utilizat de către polițiștii de frontieră atât la controlul de securitate, în punctele de trecere a frontierei, cât și pentru verificări suplimentare, în linia a doua de control, inclusive la expertiza documentelor.
Astăzi, la sediul Poliției de Frontieră a avut loc evenimentul de recepție a echipamentelor și tehnicii speciale de control al autenticității documentelor, în prezența ministrei Afacerilor Interne Ana Revenco, șefului Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova ES Margret Uebber și implementatorului de proiect – ”Global Security-Sector-Reform Foundation” Klaus Kandt.
Este de menționat că asistența dată contribuie nemijlocit la dezvoltarea și modernizarea Poliției de Frontieră în conformitate cu cele mai înalte standarde și bune practici.
O bună parte a echipamentelor donate au fost configurate la sistemele informaționale ale IGPF și vor ajunge în timpul apropiat în subdiviziunile de prima linie care au în competențe depistarea actelor false și falsificate, combaterea migrației ilegale, a traficului de ființe umane și al criminalității transfrontaliere.