VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dumitru Alaiba: E ultima iarnă în care Kremlinul ne poate șantaja energetic. Din 2023 e good bye Gazprom!

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Dumitru Alaiba, susține că ”aceasta este ultima iarnă în care Kremlinul ne va mai putea șantaja energetic”.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Alaiba susține că din 2023 Republica Moldova nu va mai fi dependentă energetic de gigantul rus Gazprom.

”În octombrie 2022 am consumat acasă 26 mc gaze, sau cu 10 mc mai puțin decât în septembrie 2022 (36 mc), chiar dacă a fost mai rece. În octombrie am consumat aproape tot atâta cât în iulie. Față de octombrie 2021, când am consumat 165 mc, ne-am redus consumul de gaze cu 88%.

Parțial consumul era pur și simplu mare (așa e cu doi copii mici). Însă parțial am făcut un efort semnificativ să economisim și să consumăm conștient. Rezultat: în octombrie 2022 o să plătim cu 5 lei mai puțin decât în octombrie 2021, înainte de primele scumpiri.

Este jumate de noiembrie și încă nu încălzim. Uneori e cam frig, dar ciorapi de lână și o haină în plus ajută.

O să trecem de această iarnă, oricât de greu ar fi. Și da, personal cred că regimul terorist de la Kremlin va face ca să ne fie cât mai greu. Așa Kremlinul ne-a pedepsit totdeauna atunci, când am luat decizii care nu au plăcut acolo. Și vor fi din cei “patrioți” care vor sări în sus de bucurie văzând cum Kremlinul pedepsește oamenii noștri, de la nord la sud, indiferent de limba pe care o vorbesc și indiferent de cum votează.

Însă știu că asta e ultima iarnă în care Kremlinul ne va mai putea șantaja energetic. Din 2023 e good bye Gazprom. Trebuie doar să ducem până la capăt cele începute. Și vom fi bine”, a scris deputatul.

În același timp, într-o postare pe o rețea de socializare șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, precizează că contractul R. Moldova cu Gazprom este valabil pe o perioadă de 5 ani.

”Contractul dintre SA Moldovagaz și Gazprom pentru furnizarea de gaze naturale este conceput pentru 5 ani. Încetarea acestuia nu poate fi condiționată decât de norme prestabilite și în conformitate cu anumite proceduri. Conform regulilor pieței energetice a R. Moldova, furnizorii și consumatorii au dreptul de a schimba furnizorul principal dacă condițiile acestuia sunt mai atractive decât cele ale aprovizionării Gazprom”, a explicat Ceban.

Amintim că în luna noiembrie, Gazprom a confirmat doar 5.7 mln m3 de gaz pe zi pentru țara noastră, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.