VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fostul viceministru al MAI, Veaceslav Ceban, trimis pe banca acuzaților pentru filarea a doi procurori: Câți ani de pușcărie riscă

Dosarul unui fost viceministru de Interne, responsabil de crearea și dirijarea unui grup criminal organizat, care a filat doi procurori anticorupție, în octombrie 2020, a fost trimis în judecată.

Potrivit surselor ZdG, este vorba despre fostul viceministru Veaceslav Ceban, care a fost numit în funcție în luna mai 2013, la propunerea ministrului de interne de atunci, Dorin Recean.

Potrivit procurorilor, învinuitul a creat un grup în cadrul organizației criminale „Plahotniuc,” iar membrilor recrutați le promitea salarii „nu mai mici decât la un angajat al MAI”. â

În cazul unuia din membri, responsabil de elaborarea notelor informative privind acțiunile ilegale de filare, acesta primea lunar 20.000 lei, potrivit materialelor dosarului.

Astfel, pe lângă filarea unui procuror anticorupție și a unui adjunct al Procuraturii Anticorupție, grupul colecta informații și despre alte persoane care vizitau instituția, în legătură cu dosarul denumit generic „Frauda bancară” în care era vizat și învinuitul.

Trebuie menționat și faptul că, potrivit materialelor dosarului, instrumentat cu sprijinul ofițerilor SIS și SPIA al MAI, acțiunile grupului infracțional erau tutelate neoficial sub umbrela unei unități responsabile de securitatea internă a unui partid politic. În ceea ce privește complicii învinuitului, dosarele penale ale acestora au fost trimise în judecată, iar până la pronunțarea unei hotărâri finale, aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Conform Codului penal, crearea și conducerea unei organizații criminale se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 8 la 15 ani.

Ziarul de Gardă a constatat în 2020 că „figurantul important din dosarul fraudei bancare” pentru care patru foști polițiști au organizat acțiuni de filaj în privința a doi procurori de la Procuratura Anticorupție este Ilan Șor, președintele Partidului Șor și unul dintre cei mai importanți „actori” din dosarul fraudei bancare.

Potrivit sursei citate, cei patru reținuți au fost Valentin Corlăteanu, fost șef la P-9, Pruncul, tot el, ex-director adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), actuala Administrație Națională a Penitenciarelor (ANP), Vitalie Munteanu, fost șef al P-13, Gheorghe Sîrbu, ex-șef al Serviciului Securitate a P-13 și Ion Vîrtosu, ex-șef al serviciului Educativ din P-13.

Pe lângă cele patru persoane reținute, Zdg a aflat că în dosar sunt vizați Veaceslav Ceban, fostul viceministru de Interne și fost șef în cadrul Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), dar și Petru Bârcă, fost șef adjunct la DIP. Cei doi nu au fost însă reținuți, pentru că ar fi părăsit țara și se află în România, deținând și cetățenia română.

Aureliu Colenco, unul dintre avocații lui Ilan Șor, a respins acuzațiile Procuraturii.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.