Cetățenii din nordul Republicii Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică. O solicitare în acest sens a fost înaintată de compania FEE-Nord către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Astfel, furnizorul cere majorarea tarifului de la 3,95 lei/kWh la 5,17 lei/kWh. Creșterea ar fi de 1,22 lei/kWh, adică aproximativ de 31 %.
În prezent, specialiștii ANRE analizează materialele prezentate și argumentele care stau la baza solicitării. Publicarea acestora nu presupune aprobarea modificării prețurilor, decizia urmând să fie luată după evaluarea tuturor argumentelor.
Hotărârea finală va fi adoptată de Consiliul de Administrație al ANRE în cadrul unei ședințe publice, a cărei dată și oră vor fi anunțate ulterior.
Amintim că, săptămâna trecută, și Premier Energy a solicitat majorarea tarifului la energia electrică furnizată consumatorilor din centrul și sudul Republicii Moldova, de la 3,56 lei/kWh la 4,64 lei/kWh.







