(FOTO) Ofițerii CNA au descins la Poliția de Frontieră: Un șef adjunct de direcție, reținut

Un șef adjunct al unei direcții regionale a Poliției de Frontieră a fost reținut de ofițerii CNA, într-un dosar de presupusă delapidare a bunurilor aflate în custodie, în valoare de 6,4 milioane de lei. În aceeași cauză sunt vizați și alți doi funcționari publici cu statut special din cadrul instituției.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, cele trei persoane, care aveau atribuții de conducere și coordonare a activității direcției regionale, ar fi profitat de funcțiile deținute pentru a sustrage o parte din bunurile transmise spre păstrare. Este vorba despre cutii cu țigări, care constituiau corpuri delicte și a căror valoare totală este estimată la 6,4 milioane de lei.

- Advertisement -

În cadrul măsurilor speciale de investigație și al acțiunilor de urmărire penală, un șef adjunct al direcției regionale a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

Totodată, în urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe obiecte și documente relevante pentru anchetă. Investigațiile continuă.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.