Serviciul ucrainean de informații: Un cetățean al R. Moldova, recrutat de armata rusă după ce autoritățile din Rusia au dispus expulzarea sa

Un cetățean al Republicii Moldova, Victor Tabîrță, în vârstă de 46 de ani, ar fi fost constrâns să aleagă între deportarea din Rusia și semnarea unui contract cu armata rusă, după ce autoritățile ruse l-au acuzat de ședere ilegală pe teritoriul țării, susține Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR). Potrivit serviciului ucrainean de informații, bărbatul a fost ulterior trimis pe frontul din Ucraina și a murit în regiunea Harkiv.

Conform GUR, la 18 martie 2026, Victor Tabîrță, născut la 11 ianuarie 1980, ar fi primit o decizie privind șederea ilegală în Rusia, emisă de forțele de ordine din orașul Dankov, regiunea Lipețk. Acesta ar fi fost amendat cu 5.000 de ruble și i s-ar fi comunicat că urmează să fie expulzat din Rusia, transmite Moldpres.

- Advertisement -

Bărbatul a fost plasat într-un centru special pentru migranți, unde i s-ar fi oferit posibilitatea de a alege între deportare și semnarea unui contract cu armata rusă. Potrivit aceleiași surse, Tabîrță ar fi ales să semneze contractul.Contractul a fost semnat la 28 aprilie 2026, după care cetățeanul moldovean ar fi fost trimis la un centru de instruire. În prima jumătate a lunii mai, acesta a ajuns pe frontul din Ucraina, iar în iunie ar fi fost ucis în regiunea Harkiv, afirmă GUR.

Instituția ucraineană mai susține că Victor Tabîrță avea deficiențe de vedere la unul dintre ochi. În orașul Lipețk ar locui familia sa, respectiv soția și fiica, născută în 2007, ambele fiind, potrivit GUR, cetățene ale Federației Ruse.GUR afirmă că, potrivit datelor proiectului ucrainean „Vreau să trăiesc” („Хочу жить”), Rusia ar fi recrutat ilegal cel puțin 857 de cetățeni ai Republicii Moldova pentru participarea la războiul împotriva Ucrainei. Dintre aceștia, serviciul ucrainean susține că a fost confirmată moartea a 81 de persoane, iar alte opt persoane s-ar afla în captivitate.

În context, GUR le recomandă cetățenilor străini care participă la războiul de partea Rusiei să se predea voluntar forțelor ucrainene, prezentând această opțiune drept o modalitate de a-și salva viața.

Autoritățile de la Chișinău au emis de-a lungul timpului mai multe avertismente privind riscul ca cetățenii Republicii Moldova să fie ademeniți sau constrânși să se înroleze în armata rusă.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.