Austria expulzează patru diplomați ruși, suspectați de spionaj

Ministerul de Externe al Austriei a anunțat vineri că expulzează patru diplomați ruși aflați la Viena pentru „activități incompatibile cu statutul lor diplomatic”, o formulare folosită de obicei pentru a desemna activități de spionaj.

„Pe baza constatărilor autorităților austriece de securitate, Ministerul de Externe al Austriei a luat măsuri împotriva a patru diplomați ruși din Viena”, a transmis ministerul într-un comunicat, precizând că aceștia au fost declarați persona non grata și li s-a ordonat să părăsească țara, relatează Reuters, citat de Mediafax.

- Advertisement -

Trei dintre diplomați lucrau la Ambasada Rusiei în Austria, iar unul la delegația rusă pentru securitate militară și controlul armamentelor din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a precizat ministerul.

Viena, un important centru diplomatic cu o lungă istorie a spionajului

Prin această decizie, numărul diplomaților ruși expulzați de Austria începând din 2020 a ajuns la 18. Deși Austria este un stat neutru și nu face parte din NATO, guvernele sale au sprijinit politic Ucraina de la începutul invaziei ruse la scară largă, în 2022.

Austria nu oferă, de regulă, detalii despre motivele expulzării diplomaților. Totuși, în luna mai, când a expulzat alți trei diplomați ruși, autoritățile austriece au explicat că decizia a avut legătură cu numărul mare de antene instalate pe acoperișurile clădirilor diplomatice rusești, care ar putea fi folosite pentru activități de spionaj.

Viena este unul dintre principalele centre diplomatice internaționale, găzduind sediul OSCE și mai multe organizații ale Națiunilor Unite, printre care Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

Țări mari, precum Rusia și Statele Unite, au adesea ambasadori separați acreditați pe lângă Austria, OSCE și organizațiile ONU, fiecare conducând propria ambasadă sau misiune diplomatică.

Viena, care a fost împărțită în sectoare administrate de puterile aliate după cel de-Al Doilea Război Mondial, are de mult timp reputația unui centru al spionajului. Numărul mare de misiuni diplomatice din capitala Austriei oferă serviciilor de informații posibilitatea de a plasa agenți sub acoperire diplomatică, beneficiind astfel de imunitate.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.