Experți: Șocurile externe impun regândirea modelului economic al Republicii Moldova

Republica Moldova are nevoie de un model de dezvoltare economică adaptat la șocurile externe și la incertitudinile actuale. Acesta ar trebui să includă mecanisme de stabilizare și să orienteze investițiile spre cercetare, dezvoltare și sectoare cu valoare adăugată ridicată. Recomandarea a fost formulată în cadrul lansării unei noi ediții a publicației „Tendințe în economia Moldovei”, elaborată de Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei de Studii Economice din Moldova.

„Noi nu mai putem să avem același model de dezvoltare pe care l-am avut sau l-am elaborat în situațiile normale și cu care mergem mai departe. Trebuie să avem un model, eu l-aș numi adaptiv, care să aibă încorporat în sine niște pârghii de stabilizare”, a declarat prorectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, Victoria Cociug, transmite IPN.

- Advertisement -

La rândul său, cercetătoarea Zinovia Toacă a atras atenția asupra dificultății de a prognoza evoluțiile economice în condițiile incertitudinilor geopolitice, ale costurilor ridicate la energie, ale cererii externe scăzute și ale șocurilor climatice.

„Suntem o țară mică, aceste impulsuri ne afectează foarte mult, fie că sunt din afara Republicii Moldova, fie că țin de decizii luate la nivel local, care, trebuie să recunoaștem, ne afectează”, a menționat cercetătoarea.

Potrivit studiului, economia Republicii Moldova a crescut cu 0,6% în primul semestru al anului 2026. Pentru întregul an, cercetătorii INCE estimează o creștere economică de 1,8% și o inflație medie anuală de 7,3%. Totodată, este prognozat un avans de 7% al producției industriale și al investițiilor.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.