VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

VIDEO/ ISW: Ucraina a atacat cu 7 drone maritime și 9 drone aeriene vasele rusești de război din portul Sevastopol

Atacul ucrainean de sâmbătă dimineața din portul Sevastopol (Crimeea) a fost efectuat cu șapte drone maritime și nouă drone aeriene. A vizat, cel mai probabil, fregatele purtătoare de rachete ale Rusiei, dar încă nu este clar câte (sau dacă vreuna) dintre acestea au fost lovite.

Analiza zilnică ISW arată că Flota rusă a Mării Negre are în prezent trei fregate din clasa Amiral Grigorovici, capabile să lanseze rachete ghidate Kalibr, iar imaginile (neconfirmate) de pe rețelele de socializare par a arăta că cel puțin una dintre acestea ar fi fost lovită în atacul combinat de sâmbătă dimineața.

Imaginile mai arată, de asemenea, fum în apropierea portului din Sevastopol, precum și faptul că apărarea antiaeriană este activă, atacând ținte aeriene.

Ministerul rus al Apărării a susținut că forțele ucrainene au folosit șapte drone maritime autonome și nouă vehicule aeriene fără pilot pentru a conduce un “atac terorist” împotriva Flotei Mării Negre și a țintelor civile din Sevastopol. ISW arată însă că atacurile asupra navelor militare în timp de război sunt acte legitime de război iar nu atacuri teroriste. Rusia susține că toate țintele aeriene ar fi fost distruse, patru dintre cele șapte drone navale ar fi fost lovite pe rada exterioară a portului Sevastopol, iar trei drone navale au reușit să intre în port și au fost distruse pe rada interioară.

Ministerul rus al Apărării susține că doar o navă dragor (care îndepărtează mine) ar fi fost lovită și ar avea daune minore, iar o altă dronă a lovit o barieră de protecție în golful de sud. Oficialii ruși nu au recunoscut nicio pagubă adusă unei fregate din clasa Grigorovici, dar, observă ISW, ei nu au recunoscut niciodată faptul că ucrainenii au scufundat crucișătorului Moskva.

Imediat după aceea, Ministerul rus de Externe a anunțat că Rusia și-a suspendat pe termen nelimitat participarea la acordul de export de cereale din Ucraina, intermediat de Națiunile Unite. Cu toate acestea, observă ISW, la nivel retoric Rusia a stabilit de ceva vreme condiții pentru a se retrage din acord.

Deocamdată Ucraina nu a revendicat oficial responsabilitatea pentru atacul din portul Sevastopol, oficiali ai Armatei Ucrainene declarând în glumă că este posibil ca antiaeriana rusă să fi tras după „țânțari ucraineni”, o referire la declarațiile ambasadorului rus la ONU, care a pretins că ucrainenii ar folosi insectele ca pe purtătoare ale unor arme biologice.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.