Noul guvern ungar, condus de premierul Peter Magyar, a transmis că sprijinul Budapestei pentru avansarea Ucrainei pe calea aderării la Uniunea Europeană depinde de restabilirea drepturilor minorității maghiare din Transcarpatia.
Declarația a fost făcută de ministra ungară de Externe, Anita Orban, în cadrul unei conferințe desfășurate la Praga. Oficialul a subliniat că protejarea drepturilor comunității maghiare din Ucraina reprezintă o prioritate pentru Budapesta în relația bilaterală cu Kievul.
„Avem o minoritate maghiară în Transcarpatia, iar drepturile acesteia trebuie respectate. Acesta este pentru noi un lucru foarte important și prioritar. După aceea putem discuta despre orice altceva”, a afirmat șefa diplomației ungare.
Potrivit acesteia, discuțiile purtate cu ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, au fost „foarte bune și fructuoase”, iar relațiile dintre cele două state au intrat într-o etapă de dialog mai constructiv după schimbarea guvernării de la Budapesta.
Premierul Peter Magyar l-a invitat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Budapesta, în încercarea de a deschide un „nou capitol” în relațiile bilaterale.
Tensiunile dintre cele două țări persistă însă din cauza legislației adoptate de Ucraina în 2017 și 2019, care a limitat utilizarea limbii maghiare în sistemul educațional și în instituțiile publice. Comunitatea maghiară din Transcarpatia numără aproximativ 150.000 de persoane.
Guvernul ungar susține că soluționarea problemei drepturilor minorității maghiare reprezintă o condiție esențială înaintea deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Totodată, Budapesta a reiterat că sprijină extinderea UE către statele din Balcanii de Vest, cu condiția respectării criteriilor europene de aderare.






