Peste 30 de percheziții au fost efectuate în Chișinău într-o cauză penală de evaziune fiscală și spălare de bani de aproximativ 7 000 000 de lei.
Acțiunile au fost desfășurate de ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investigațiile vizează mai multe magazine online, care au fost create și gestionate în Republica Moldova.
„Compania ar fi tăinuit un venit de peste 60.000.000 lei, ceea ce a „scutit-o” în mod ilegal de achitarea taxelor și impozitelor de aproximativ 7.000.000 lei. De asemenea, oamenii legii bănuiesc compania și de spălarea banilor care urmau să fie achitați statului, infracțiune comisă prin convertirea și transferarea veniturilor obținute pe cale infracțională, în sumă de peste 30.000.000 lei”, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel, în urma perchezițiilor efectuate în Chișinău cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, au fost ridicate peste 40 calculatoare, documente contabile, telefoane mobile, cartele SIM, registratoare video, înscrisuri de ciornă, ștampile presupus a fi false, facsimile, timbre poștale, produse din tutun, evidență contabilă electronică, un automobil și mijloace bănești.
Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele bănuite beneficiază de prezumția nevinovăției.






