Șase cazuri de escrocherie, raportate în ultimele 24 de ore: O persoană a rămas fără 400 000 de lei

O persoană a rămas fără 400 000 de lei după ce a fost sunată de escroci, care s-au prezentat drept angajați ai instituțiilor statului, și au determinat-o să transmită banii prin intermediul unui curier. Cazul s-a produs în luna mai, în municipiul Bălți, dar a fost raportat la Poliție abia acum.

În total, în ultimele 24 de ore, oamenii legii au înregistrat un nou caz de fraudă telefonică, iar alte cinci cazuri comise anterior au fost raportate abia acum de victime.

- Advertisement -

În trei dintre cele șase cazuri, autorii s-au prezentat drept angajați ai băncilor, iar în restul cazurilor ca angajați ai unor instituții de stat convingând victimele să ia credite sau să le transmită economiile.

Prejudiciul total este de peste 1 milion de lei. Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, 163 de tentative de escrocherie au fost prevenite.

Poliția atenționează că grupările infracționale își schimbă constant metodele de operare și folosesc scenarii complexe pentru a câștiga încrederea oamenilor.

Astfel, oamenii legii reamintesc că băncile și Poliția nu solicită niciodată transferuri de bani și recomandă cetățenilor să nu comunice coduri SMS, PIN-uri, parole sau datele cardurilor bancare și să sesizeze imediat autoritățile dacă suspectează o tentativă de escrocherie.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.