Începând de astăzi, 1 iulie, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 62 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 34 ani, informează Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).
Totodată, pentru bărbați vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 ani, iar stagiul de cotizare este de 34 ani, condițiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.
Conform prevederilor legii, reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut și au educat până la vârsta de 8 ani cinci și mai mulți copii. Pentru acestea vârsta de pensionare se diminuează cu 3 ani și de la 1 iulie 2026 constituie 59 ani.
CNAS reamintește că pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea și actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.
Pentru a verifica vârsta de pensionare, cetățenii pot accesa serviciul electronic „Calculatorul vârstei de pensionare”, disponibil pe site-ul oficial al CNAS, la secțiunea „Servicii electronice prestate de CNAS”. Acest serviciu permite utilizatorilor să afle anul în care vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă.
Cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă pot fi depuse online de către deținătorii semnăturii electronice/mobile, accesând pagina web oficială a autorității.






