„De la înființarea sa, în 1948, Israelul a fost supus unei monitorizări și critici intense din partea comunității internaționale. Totuși, în ultimii ani, aceste critici s-au amplificat considerabil”. subliniază E.S. Yoram Elron, ambasadorul Israelului la Chișinău, într-un amplu comentariu.
Diplomatul a remarcat că după atacul terorist de o gravitate extremă din 7 octombrie 2023 și în contextul confruntării militare cu regimul iranian, care și-a declarat explicit intenția de a șterge Israelul de pe hartă, nivelul criticilor a atins cote fără precedent. „Acestea au depășit limitele dezbaterii legitime, ajungând în zona demonizării, prin acuzații precum „stat care comite genocid sau crime de război”, „entitate imperialistă” sau „stat de apartheid”, a mai adăugat el.
Potrivit ambasadorului, critica la adresa Israelului este, desigur, legitimă. „Ca orice democrație, Israelul întreține o dezbatere internă intensă, atât pe teme de politică internă, cât și externă. Totuși, acuzații de o asemenea gravitate – genocid, apartheid sau imperialism – care sunt complet nefondate, ridică o întrebare esențială: care sunt, de fapt, motivele din spatele lor?
Se pare că mulți dintre criticii Israelului se simt prea confortabil în logica unei expresii bine cunoscute: „Mi-am făcut deja o părere, nu mă deruta cu argumente factologice”.
În acest context, iată câteva realități incontestabile:
- În 1947, Israelul a acceptat Planul de Partiție al Națiunilor Unite, care prevedea crearea a două state: unul evreiesc și unul palestinian. Statele arabe din regiune au respins însă planul și au lansat un război cu scopul de a distruge noul stat. În pofida pierderilor grele, Israelul și-a câștigat independența.
- În mai multe rânduri, în special în 1967 (Războiul de Șase Zile) și în 1973 (Războiul de Yom Kippur), statele vecine au inițiat acțiuni militare împotriva Israelului, cu obiectivul declarat de a-l elimina. Și de fiecare dată, Israelul a reușit să reziste, conștient că o înfrângere ar fi însemnat anihilarea.
- De-a lungul anilor, populația civilă israeliană a fost supusă unor atacuri teroriste constante. Organizații precum Hezbollah din Liban și Hamas din Gaza, susținute de regimul iranian, au lansat rachete, au organizat infiltrări și alte acțiuni violente împotriva civililor. Aceste atacuri au lăsat Israelului puține opțiuni, în afara controlului unor teritorii din Gaza, Liban și Siria, pentru a crea zone tampon de protecție. Cu toate acestea, criticii descriu aceste măsuri de autoapărare drept o politică „imperialistă și expansionistă”.
- Israelul și-a demonstrat în repetate rânduri disponibilitatea de a face concesii teritoriale în vederea păcii, dovadă fiind tratatele încheiate cu Egiptul și Iordania.
- Poate cel mai relevant exemplu este retragerea din Gaza, când Israelul a evacuat unilateral toate instalațiile militare și a relocat mii de cetățeni proprii. Teritoriul a fost transferat administrației palestiniene, cu speranța că va deveni baza unei entități prospere. În schimb, a urmat ascensiunea Hamas și ani de violență, culminând cu atacurile din 7 octombrie.
- Israelul este o democrație pluralistă, în care cetățenii arabi au aceleași drepturi ca și cei evrei: votează, sunt reprezentați în Parlament și participă la viața publică”, a punctat Yoram Elron, ambasadorul Israelului la Chișinău.
Astfel, diplomatul a specificat că aceste realități readuc întrebarea inițială: de ce se confruntă Israelul cu un nivel atât de ridicat de critici, inclusiv în lumea occidentală, în rândul politicienilor, jurnaliștilor și pe rețelele sociale?
„Există, probabil, mai multe explicații:
– necunoașterea faptelor și a contextului istoric și geopolitic;
– prejudecățile existente în unele medii media occidentale, asociate adesea cu fenomenul dezinformării;
– antisemitismul, care continuă să influențeze opinia publică.
Dar există și o altă explicație profundă: neînțelegerea. Aceasta presupune incapacitatea de a înțelege sensul, importanța sau natura unui fenomen, ceea ce duce la interpretări greșite.
Poate că există ceva în însăși natura Israelului care provoacă neliniște:
Cum este posibil ca un popor supus secole de persecuții – Inchiziției, pogromurilor și Holocaustului – să nu dispară, ci să își refacă statul și să își reînvie limba după două milenii de exil?
Cum poate o țară atât de mică, lipsită de resurse naturale și constant amenințată, să supraviețuiască și chiar să prospere?
Cum reușește Israelul să exceleze în tehnologie, cercetare, agricultură și medicină, în ciuda provocărilor de securitate?Cum se explică faptul că Israelul – singurul stat evreiesc, cu 10 milioane de locuitori pe un teritoriu de 28.000 km² – a reușit să reziste în toate conflictele, în timp ce 22 de state arabe ocupă un teritoriu de 14 milioane km²?
Poate că există ceva în cazul Israelului care sfidează logica și generează distorsiuni de percepție.
Pentru toți cei care contestă dreptul Israelului de a exista, mesajul este simplu: Israelul nu va dispărea. A trecut prin încercări majore și va continua să o facă. Israelul își dorește să fie înțeles așa cum este: o țară mică, înconjurată de adversari, obligată încă de la înființare să se apere pe teritoriul său istoric. Poate că cea mai potrivită concluzie este citatul primului premier al Israelului, David Ben-Gurion: „În Israel, pentru a fi realist, trebuie să crezi în miracole.”
