Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Poloniei (AP RM-RP) a adoptat o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul consecvent acordat Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Documentul a fost aprobat astăzi, în cadrul celei de-a XI-a sesiuni a AP RM-RP, desfășurate la Varșovia. Declarația comună a fost semnată de vicepreședinta Parlamentului și copreședinta AP RM-RP, Doina Gherman, precum și de copreședintele din partea Poloniei, Szymon Hołownia, vicemareșal al Seimului Republicii Polone.
Documentul abordează două subiecte majore: procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, inclusiv experiența și bunele practici ale Poloniei pe calea către UE, dar și securitatea în regiunea Europei Centrale și de Est.
Pe dimensiunea integrării europene, Adunarea Parlamentară a Republicii Polone și a Republicii Moldova salută „progresele înregistrate de țara noastră în negocierile de aderare și subliniază importanța menținerii unui sprijin politic ferm din partea statelor membre UE, pentru ca Republica Moldova să își poată atinge obiectivul ambițios de aderare până în 2030”.
Documentul apreciază deschiderea primului cluster de negociere „Valori Fundamentale” și susține avansarea rapidă a procesului de aderare prin deschiderea, în cel mai scurt timp posibil, a negocierilor pe toate celelalte clustere, pe baza meritelor și progreselor demonstrate de Republica Moldova.
Totodată, este recunoscut angajamentul autorităților Republicii Moldova față de reforma statului de drept, combaterea corupției, modernizarea administrației publice și consolidarea societății civile, evidențiindu-se și rolul Poloniei ca partener de referință în acest proces, prin cooperare la nivel de experți, programe de asistență pentru dezvoltare și transfer de experiență legislativă.
Pe dimensiunea securității, Adunarea Parlamentară subliniază că atât Republica Moldova, cât și Polonia, în calitate de state care se învecinează direct cu zona de conflict, resimt consecințele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, cu impact negativ asupra situației de securitate, a stabilității economice și a rezilienței sociale.
Declarația salută solidaritatea manifestată de autoritățile și cetățenii celor două state față de Ucraina, precum și sprijinul oferit refugiaților ucraineni și reafirmă sprijinul politic pentru Ucraina în eforturile sale de apărare a păcii, libertății și integrității teritoriale.
Totodată, documentul reafirmă sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, susține consolidarea cooperării în domeniul securității frontierelor, combaterea criminalității transfrontaliere și consolidarea rezilienței autorităților Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride.
Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Poloniei s-a întrunit astăzi la Varșovia, în cadrul celei de-a XI-a sesiuni, găzduite de Seimul Republicii Polone. Constituită la 25 iulie 2011, la Chișinău, aceasta este un organ consultativ interparlamentar, care are misiunea de a elabora puncte de vedere comune privind probleme şi proiecte de interes bilateral. Adunarea se reunește în sesiuni plenare convocate anual, alternativ în Republica Moldova și Polonia.






