VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

DOC/ Litvinenco: Comisia de la Veneția a avizat pozitiv proiectul privind reforma Curții Supreme de Justiție. Recomandările oferite

Comisia de la Veneția a avizat pozitiv proiectul de reformare a Curții Supreme de Justiție. Despre aceasta anunță ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco pe o rețea de socializare.

Potrivit lui Litvinenco, Comisia a menționat că intenția de a reforma competențele CSJ este un pas în direcția corectă și a atenționat în privința importanței respectării principiului independenței interne a judecătorilor în acest proces.

”De asemenea, a fost apreciat efortul de a reduce volumul de lucru în CSJ, iar procedura să devină mai puțin birocratică. Referitor la compoziția propusă pentru CSJ, Comisia a menționat: „Componența Curții Supreme de către judecători cu o vastă experiență în funcția judiciară și de către judecători din alte medii este o soluție foarte comună, care are avantajul de a amesteca culturi, experiențe și abilități”. Totodată, s-a subliniat că „o parte semnificativă a judecătorilor trebuie să fie numiți din rândul judecătorilor celorlalte instanțe””, a scris Litvinenco pe o rețea de socializare.

Totodată, potrivit lui Litvinenco Comisia a sugerat diversificarea mijloacelor/mecanismelor de uniformizare a practicii judiciare (pct. 27), dar și expunerea mai detaliată a demersului în interesul legii.

”Pentru respectarea principiului inamovibilității judecătorilor, Comisia a recomandat reducerea în timp sau graduală a numărului de judecători ai CSJ, astfel încât cei care vor promova evaluarea să-și poată continua activitatea în CSJ, fără a fi transferați, dacă nu există o schemă de transfer la instanțe similare cu acordul lor.

Referitor la procedura evaluării extraordinare, Comisia a remarcat că „ține, în ultimă instanță, de competența autorităților moldovenești să decidă dacă situația predominantă în sistemul judiciar moldovenesc creează o bază suficientă pentru supunerea judecătorilor CSJ la evaluări extraordinare de integritate””, a mai scris ministrul.

De asemenea, ministrul subliniază că Comisia a apreciat renunțarea la etapa evaluării profesionalismului și renunțarea la motivarea financiară a celor care vor promova evaluarea.

”Având în vedere faptul că proiectul nu implică nicio modificare a Constituției, procedura de evaluare trebuie să fie în concordanță cu prevederile actuale ale acesteia (pct. 47). Totodată, în contextul mecanismului de vetting propus, urmează a se ține de cont de prevederile constituționale de la art. 123 ce țin de CSM, dar și de art. 25 al Legii nr.544/1995 cu privire la statul judecătorului, ce țin de temeiurile de demisie ale judecătorului, astfel că demisia acestuia, urmare a evaluării negative, trebuie să fie decisă de către CSM ( pct. 49).

De asemenea, Comisia a remarcat că „Procesul de evaluare descris în proiect nu poate fi în niciun caz egalat cu procedurile disciplinare. După cum a remarcat anterior Comisia de la Veneția, „evaluarea și răspunderea disciplinară sunt (sau ar trebui să fie) două lucruri foarte diferite” ( pct. 50)”, mai subliniază Litvinenco.

La fel, Comisia de la Veneția recomandă ca Comisia de evaluare, în loc să aibă puterea de a emite o decizie, să aibă dreptul să pregătească „constatări cu privire la evaluare”, pentru CSM, în baza cărora Consiliul ar lua decizia sa motivată.

Totodată, Comisia a remarcat că, „având în vedere impactul revocării unui judecător în urma unei evaluări negative, această revocare ar trebui să fie decisă de CSM”

Mai mult, Comisia a subliniat că interdicția de a activa în sistem o perioadă de 10 ani pare a fi disproporționată și necesită a fi revizuită.

De asemenea, Comisia a subliniat că mecanismul propus de evaluare poate fi acceptat dacă e construit ca un mecanism excepțional, care să fie setat pentru a rezolva problema corupției în justiției, unde Comisia de evaluare să fie creată ad-hoc, să efectueze cercetările necesare, să colecteze elemente și să întocmească un raport ce se va comunica CSM-ului ca un exercițiu de aplicabilitate unică. În cazul în care evaluarea este una negativă, CSM ar trebui să decidă asupra demiterii sale.

Concluziile Comisiei de la Veneția:

”1) Sunt apreciate eforturile constructive și cooperarea autorităților moldovenești în timpul acestui exercițiu.

2) Constatăm că a fost acceptat, de principiu, proiectul de lege și mecanismul propus privind reformarea CSJ într-o curte de casație, schimbarea componenței, dar și evaluarea judecătorilor CSJ.

3) Totodată, Comisia a condiționat ca mecanismul de evaluare să fie utilizat ca un exercițiu unic și justificat. A menționat despre importanța respectării depline a rigorilor ce țin de: (i) rolul și implicarea CSM-ului ca decizie finală în procesul de evaluare; (ii) reducerea și schimbarea componenței judecătorilor în manieră graduală; (iii) a oferit recomandări de îmbunătățire ce țin de asigurarea garanțiilor judecătorului evaluat pozitiv în cazurile de transfer, precum și unele aspecte de claritate ce țin de demersul în interesul legii.

Comisia de la Veneția, prin expertiza efectuată, a oferit direcții utile în procesul de definitivare a procesului de lege. Vom finaliza proiectul de lege cu privire la CSJ și, în paralel cu procesul de promovare a proiectului în Guvern, posibil că vom solicita de la Comisie o opinie follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor setate, pentru ca, ulterior, proiectul să fie adoptat în Parlament în cea mai bună versiune”, a mai scris Sergiu Litvinenco.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.