VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Maia Sandu, la Youth Forum 2022: Pentru a construi un stat eficient avem nevoie de energia, ingeniozitatea, spiritul civic și viziunea tinerilor

”Pentru a construi un stat eficient, care lucrează pentru oameni și pentru a realiza acest lucru mai repede – avem nevoie și de energia, ingeniozitatea, spiritul civic și viziunea tinerilor noștri”. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele țării, Maia Sandu, în cadrul celui mai mare forum dedicat tinerilor din țară, Moldova Youth Forum 2022.

Ce putem face ca Republica Moldova să fie o țară în care tinerii noștri să-și dorească să rămână? Am încercat să găsim răspuns la această întrebare împreună cu participanții la cel mai mare forum dedicat tinerilor din țară, Moldova Youth Forum 2022. Putem reuși acest lucru doar dacă vom munci mult, onest și cu pasiune, și numai cu implicarea tinerilor.

M-am bucurat să cunosc tineri curioși și dedicați, care doresc să știe cum va fi promovată inovația și cum educația va deveni mai calitativă în țara noastră. Am discutat despre implicarea tinerilor în politică și despre cum să eliminăm impedimentele pentru cei care vor să devină funcționari publici”, a scris Maia Sandu.

Totodată, șefa statului i-a îndemnat pe participanții la forum să devină parte a procesului de transformare a țării.

Pentru a construi un stat eficient, care lucrează pentru oameni și pentru a realiza acest lucru mai repede – avem nevoie și de energia, ingeniozitatea, spiritul civic și viziunea tinerilor noștri. Deși salariul unui funcționar public nu este foarte competitiv, munca în serviciul public reprezintă o șansă unică de a obține o experiență valoroasă la început de cale. Am promovat și vom continua să promovăm tineri care vor și pot să contribuie la dezvoltarea țării. Beneficiarii proceselor de transformare pe care le-am inițiat și ai integrării europene vor fi, înainte de toate, tinerii și ei trebuie să aibă un rol important în aceste procese”, a mai scris președinta.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.