În perioada 13 octombrie, începând cu ora 22:00 până la 15 octombrie ora 00:00 va fi suspendat traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Vasile Alecsandri.
În acest sens, Poliția R. Moldova anunță că de Hramul Chișinăului angajații MAI vor fi la datorie.
- Advertisement -
”Misiunea polițiștilor este ca toți chișinăuienii și oaspeții capitalei să sărbătorească în liniște, fără evenimente neplăcute. Astfel, pentru a păstra ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura fluenţa traficului rutier şi pietonal, ca de fiecare dată, angajații Poliţiei vor fi la datorie”, se arată în mesajul Poliției.
Recomandările Poliției:
- respectaţi indicaţiile poliţiştilor;
- nu parcaţi maşina în locuri interzise;
- dacă participaţi la una dintre manifestaţii, fiţi calm. Respectaţi indicaţiile organizatorilor şi pe cele ale poliţiştilor;
- dacă vedeţi persoane care au asupra lor obiecte periculoase sunaţi la 112 sau sesizaţi poliţistul din apropiere;
- aveți grijă de copii și bunurile personale.
- Cel mai important, nu urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice, respectați limita de viteză și evitați altercațiile.