VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

IGSU: Incendiul de pe teritoriul uzinei de sortare a deșeurilor, a fost lichidat

Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că incendiul produs pe teritoriul uzinei de sortare a deșeurilor menajere, care a izbucnit în dimineața zilei de 09 octombrie, a fost lichidat după 24 de ore, în dimineața zilei de 10 octombrie la ora 03:46.

Astfel, pe parcursul a 24 de ore, pompierii IGSU în comun cu angajații agentului economic și a celor din cadrul autorităților publice locale, au reușit lichidarea incendiului produs pe teritoriul uzinei de sortare a deșeurilor menajere, care a izbucnit în dimineața zilei de 09 octombrie 2022, pe strada Uzinelor 209 din sectorul Ciocana al capitalei.

Potrivit IGSU, pe parcursul întregii nopți s-au efectuat lucrări de acoperire a suprafeței afectate cu un start de sol, dar și stingerea flăcărilor cu apă și spumogen.

În acțiunile de lichidare a situației excepționale au fost implicați 57 de angajați ai IGSU cu 8 autospeciale de intervenție, dar și 24 de angajați din cadrul autorităților publice locale cu tehnica auxiliară în număr de 4 autocisterne, 13 autobasculante, 3 excavatoare și 2 buldozere.

Conform datelor IGSU, incendiul a distrus deșeurile pe o suprafață de 2250 m2, fiind afectate 3 remorci, cu deteriorarea parțială a carcaselor și copertinelor.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență precizează că victime nu au fost raportate iar cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite.

Menționăm că ieri, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a informat că expunerea la emisiile cauzate de arderea deșeurilor din plastic produse în urma incendiul de pe teritoriul uzinei de sortare a deșeurilor din sectorul Ciocana, prezintă un risc major pentru sănătatea populației, cu potențial de a cauza afecțiuni ale organismului uman.

În acest context, ANSP a recomandat evitarea inhalării emisiilor cauzate de incendiu precum și de a părăsi, în măsura posibilităților, perimetrul în care acestea au ajuns până la o normalizare a calității aerului la un nivel acceptabil.

Amintim că în dimineața zilei de 9 octombrie, pompierii IGSU au intervenit de urgență conform numărului sporit de intervenție pe strada Uzinelor 209 din capitală. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a cuprins deșeurile din plastic, care sunt stocate și păstrate pe teritoriul unui depozit de reciclare a deșeurilor.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.