Este regizor de teatru și film, actor, pedagog. Timp de aproximativ 20 de ani a fost șef de catedră la Școala de Film din capitala Franței, Paris, și este convins că marele talent al unui pedagog este atunci când elevii nu-i seamănă. A studiat la Institutul de Arte din Chișinău, Școala Internațională de Film din Paris, Universitatea ”Charles de Gaule”. În prezent, este regizor șef la Teatrul Fără Nume din Chișinău. Mihai Țărnă este interlocutorul Valentinei Ursu.
Vocea Basarabiei: V-a furat Franța de tot și pentru totdeauna?
Mihai Țărnă: Nu știu dacă noi putem fi furați…
Vocea Basarabiei: V-a adoptat Franța?
Mihai Țărnă: Da. Dar, oricum, noi ne furăm pe noi, noi ne adaptăm într-o țară oarecare, Franța sau oriunde în altă parte, important este să fii fericit și util.
Vocea Basarabiei: Despre locul și rolul teatrului în vremea de azi ce ne puteți spune?
Mihai Țărnă: Locul acesta și-l merită tot timpul teatrul, pur și simplu nu cred că timpurile sunt frumoase pentru teatru oricând atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al venirii la teatru, fiindcă spectatorul câteodată, cum spunea Kafka, are frică să se vadă pe el însuși în scenă. Dar astăzi, în vremurile acestea absolut kafkiene, shakespeariene pe care noi le trăim la câțiva metri de război, teatrul cred că este într-un fel totuși acel refugiu al unei idei pentru o viață diferită de ceea ce vedem, fiindcă, după mine, eu fac în scenă ceea ce aș fi vrut să văd în viață, este posibilitatea de a te ascunde undeva, de a evada într-o altă dimensiune.
Putinismul câștigă teren și nu înțeleg prostia acestor adepți care sunt ținuți într-o poziție de șah foarte bizară
Vocea Basarabiei: Dar ați putea să ne spuneți cum s-a conturat percepția cetățeanului, fie de la Chișinău, fie de la Paris, despre acest război din aici din regiune?
Mihai Țărnă: Eu eram anul trecut aici, la Chișinău, când s-a început războiul și mi-am dat seama imediat. Eu nu credeam că noi atâta timp o să-l trăim, paradoxal, noi astăzi suntem deprinși cu războiul. Omul se deprinde cu războiul, noi suntem oamenii deprinderii, omul se adaptă foarte rapid…
Vocea Basarabiei: Adică să nu te mai sperie kalașnikov, tancul, rachetele?
Mihai Țărnă: Dacă despre asta se vorbește zilnic, noi ne deprindem, și la Paris la fel. Bine, la Paris lumea e mai panicată un pic, cel puțin așa era un timp, după ce s-a început totul, iar acum cred că ei nu înțeleg de ce Franța trebuie să ajute într-atâta partea ucraineană, ei nu înțeleg pericolul care există în această indiferență, dacă ar veni.
Vocea Basarabiei: Și atunci au o altă părere și despre Vladimir Putin?
Mihai Țărnă: Da, da, sigur că da! Eu nu știu cum se întâmplă, dar putinismul câștigă teren peste tot și eu nu înțeleg pur și simplu prostia lor. Eu pot să vă răspund, eu cred că asta e o frică, e o frică pentru un lider, fiindcă cum n-ai da, el este un lider al unei națiuni cu bombe nucleare, care nu cred eu că ar apăsa el pe acel buton, dar, oricum, lumea e ținută într-o poziție de șah foarte bizară.
Vocea Basarabiei: Dar credeți că această frică e mai mare în Europa decât chiar în Federația Rusă?
Mihai Țărnă: Eu cred că în Federația Rusă lumea începe să înțeleagă cine este cel care pune probleme vieții lor, iar în Europa oamenii îl privesc un pic ca pe un fel de Che Guevara, îi dau un sens de erou. Eu idee nu am de ce. Fiindcă și în Franța, ca și în alte țări occidentale, ideea Uniunii Europene este din ce în ce mai criticată, deoarece trebuie să menții o economie comună, pe când pe timpuri aveai un franc și-ți susțineai economia ta sau marca germană, sau lira și toată treaba asta pentru ei este văzută ca un fel de Statele Unite ale Americii, Statele Unite ale Europei. Deci, ei undeva tot bagă această ipoteză stupidă, după mine, că în războiul din Ucraina cel mai mare profitor sunt Statele Unite. Este o aberație.
Vocea Basarabiei: Dar vă imaginați cum se vor pune în scenă spectacole despre acest război?
Mihai Țărnă: Se pun deja, se pun foarte multe. E important cât de fin tu poți aborda acest moment. Eu am încercat să-l fac în Macbeth, spectacolul după Shakespeare. Cel puțin, eu așa cred, nu-mi aduc osanale, dar finețea războiului nu este prin a arăta oroarea, ci prin a simți oroarea. Iată trebuie s-o simțim.
Vocea Basarabiei: Dar azi se mai simte și orgoliul unui conducător.
Mihai Țărnă: Da, da, tragedia orgoliului, același Macbeth. El spunea: nu este de ajuns să fii rege, e important să te menții. Și cred că Putin asta și face.
Vocea Basarabiei: Și se va ajunge la regele gol?
Mihai Țărnă: Da, normal. Istoria e cu mult mai productivă decât ceea ce vorbesc eu, aberațiile mele de providență, să prezic ceva, istoria le pune toate la locul lor, fiindcă noi trăim acum perioada haosului și istoria tot timpul ne-a arătat că înainte de o decizie crucială vine haosul.
Teatrul este ultimul locaș unde lumea mai vorbește pe viu, unde se ascultă, unde există încă acel respiro
Vocea Basarabiei: Să revenim la teatru. Dvs. ați spus că multora din cei care vor să ajungă la un spectacol le-ar fi frică să nu se identifice cu personajele care apar în scenă, dar acesta e cotidianul, de ce să-ți fie frică, dacă te poți uita și în oglindă, și vedea și un spectacol? Cam e comparabil, nu?
Mihai Țărnă: Dvs. ați spus adineaori: regele e gol, noi ne temem să ne vedem goi. Andersen a fost absolut fascinant când a scris această poveste, fiindcă ea este despre noi toți și despre mine. Eu tot am complexul meu de a înțelege că sunt mediocru sau că sunt nu așa cum aș fi vrut să fiu, dar teatrul totuși, până la urmă, pentru mine este poate că ultimul locaș unde lumea mai vorbește pe viu, unde se ascultă, unde există încă acel respiro și prin asta și este extraordinar teatrul, că el este efemer. Filmul poți să-l privești și de o sută de ori, eu pot să-l privesc pe același Chaplin de sute și sute de ori, îl privesc de zeci și zeci de ori, iar teatrul ce a fost ieri nu se mai repetă niciodată. Acesta-i paradoxul teatrului, el fiind efemer, prin asta și devine ceva foarte substanțial.
Vocea Basarabiei: Dar în funcție de piesa care se joacă în scenă, credeți că cetățeanul neapărat trebuie să se întoarcă acasă cu o morală, cu o concluzie?
Mihai Țărnă: Nu. Eu nu cred că teatrul este o școală, nu cred că teatrul este menit să schimbe ceva, cu toate că eu am văzut spectacole care m-au schimbat, mi-au schimbat viața absolut. Eu cred că totuși în teatru cel mai important nu e ceea ce am văzut și m-a copleșit, dar ceea ce a rămas în mine după actul artistic și eu când plec acasă și simt că în mine a rămas o vedenie, o imagine, o intonație, o miza înscenare, un simbol, o metaforă sau o stare, sau un cuvânt, asta cred că pentru mine e cu mult mai important, fiindcă eu întâlnesc oameni care îmi vorbesc: „Tu știi, eu de atunci țin minte treaba asta și ea nu mă lasă”. Înseamnă că s-a produs ceva în omul acesta, fiindcă, până la urmă, Cocteau spunea: „Poezia este inutilă, dar atât de necesară”.
Vocea Basarabiei: Să vorbim un pic despre bogăția materială și cea spirituală. Cine și cum pune accentul, ca să accentul corect?
Mihai Țărnă: Eu n-o să fi snob, dar materialul e foarte important în viață. Și ca să ajungi totuși la un confort spiritual, tu trebuie să ai cel puțin un confort material, un colț de masă pe care poți scrie sau un colț de masă pe care poți să pui o ceașcă cu ceai și cu o bucată de pâine. Materialismul este bine intrat în viața noastră, de aceea dacă în sala de teatru sunt locuri, ele trebuie umplute, ca să umple aceste locuri, oamenii trebuie să plătească bani, ca teatrul să facă apoi alte proiecte, să plătească actorii, să plătească lumina, să plătească construcția decorurilor ș.a.m.d. Deci, noi suntem legați, pentru a da o valoare spirituală trebuie să ai o valoare, dar valoarea spirituală aduce și valoarea materială.
Vocea Basarabiei: Dar eu și în Republica Moldova deseori atunci când vorbesc cu consumatorul de frumos, de artă, aud constatări de felul acesta: adică pentru un restaurant îți permiți să mergi să dai 50 de euro, iar pentru un spectacol e mai greu să iei această decizie?
Mihai Țărnă: Da, fiindcă e vorba de cultură, e vorba de educația noastră. Asta trebuie să fie în sânge, noi nu suntem o țară de spectatori, noi suntem o țară de consumatori, dar hai să consumăm și artă, fiindcă e foarte important să înțelegi că nivelul economic al unei țări, în primul rând, după părerea mea, este strâns legat de nivelul de cultură, de cultura acelei tranzacții, pentru că noi nu facem un schimb de valori dând un leu pe o marfă, noi facem schimb de gusturi.
Vocea Basarabiei: Și atunci, toată lumea își dă seama că e nevoie de cultură, de educație. Iar pe de altă parte, ce se vede? Că mai degrabă alunecăm în mlaștină, în degradare.
Mihai Țărnă: Da, exact, în mercantilitatea asta cotidiană. Dar, mă rog, până la urmă nu-i nimic strașnic să stai la o masă cu niște prieteni, să bei o cafea și să râzi, asta tot face parte din evoluția noastră ca personalitate. Dar cu cât mai mult ar fi fost faină această întâlnire dacă pe alocuri s-ar discuta și despre un moment care depășește pur și simplu interesul carnivor al unui individ?
Vocea Basarabiei: Și atunci, politicienii de ce cred că dacă îi dai cetățeanului nu neapărat bogat-bogat circ și ce-i mai propui ca el să te creadă, să te voteze, să te simpatizeze?
Mihai Țărnă: Da, asta este paradoxal când, de exemplu, în campaniile electorale sunt invitați actorii, cântăreții, sunt invitați oamenii de cultură care astăzi sunt văzuți ca niște influenceri, sunt văzuți ca oameni care ar putea schimba opinii, ia uite, cu mine este acel cântăreț sau acel actor, înseamnă că ceea ce propun eu e bine. Eu socot asta absolut absurd, absolut stupid, dar nu te pui în poară cu această regulă de a aduce un om despre care se vorbește, un om celebru, care ar putea să schimbe scorurile. Eu cred că toată treaba asta iarăși vine de la neștirea și de la incultura populației de cine suntem noi și pe cine alegem, și unde mergem, și iarăși care este identitatea. Eu cred că noi suntem lipsiți de ea și de aceea și patinăm cu toții pe loc, nu știm limba pe care o vorbim. Vă dați seama? Noi suntem într-un impas, într-un colaps adevărat.
Vocea Basarabiei: Și atunci, încotro Moldova?
Mihai Țărnă: În România. Eu așa văd, altfel totul e colaps. Noi suntem o bucată de țară, o bucată de regiune, nici nu de țară și eu cred că fără rădăcină copacul nu are niciun sens.
Vocea Basarabiei: Și dezideratul de integrare europeană, unde se va ajunge cu această insistență că Moldova trebuie până în 2030 să-și facă tema de acasă și în 2030 să fie parte a UE?
Mihai Țărnă: Eu cred că tema de acasă, în primul rând, trebuie să fie impusă. Dacă nouă tema de acasă ne este impusă din exterior, vă dați seama cine suntem noi. Dacă noi nu impunem temele noastre, normal că noi o să fim niște oameni ai nimănui, fiindcă identitatea vine prin folclor, prin tradiție, prin respect, prin cultură, prin acel cântec pe care îl cântă pe două maluri ale Prutului, noi cântăm aceleași cântece. Aceasta este o chestie care nu poate fi ignorată și tema noastră de acasă este, în primul rând, cine suntem noi și cum ne poziționăm în această horă a unirii europene.
Vocea Basarabiei: Dar ce se mai crede despre Republica Moldova? Că la Comrat e o dispoziție și predispoziție și se trăiește cu anumite viziuni, la Tiraspol cu alte viziuni și cei de la Bălți au altă înțelegere despre ceea ce se întâmplă.
Mihai Țărnă: Asta și este extraordinar, că noi suntem o țară atât de mică, dar cu atâtea viziuni și cu atâtea conglomerate politice. Eu sunt foarte mic în predicțiile politice, dar eu văd cum se întâmplă, opiniile acestea umblă așa, ca la Caragiale, umblă dintr-o extremă în alta.
Vocea Basarabiei: Și întrebarea e: eu cu cine votez?
Mihai Țărnă: Da, eu cu cine votez, nene? Exact. Mai ales că asta-i întrebarea noastră cea de toate zilele…
Vocea Basarabiei: Atât de actuală și după atâția ani?
Mihai Țărnă: Da, absolut. Caragiale prin asta și e mare, fiindcă el pe veacuri ne-a scris cine suntem. Noi suntem cetățenii turmentați.
Vocea Basarabiei: La ce spectacole lucrați?
Mihai Țărnă: La O noapte furtunoasă de Caragiale. Îl fac acum la Teatrul „Licurici” în păpuși, fiindcă Teatrul „Licurici” vrea să deschidă teatru pentru maturi. Și iată am fost invitat să fac acel pas în această direcție pentru un teatru de adulți în teatrul pentru copii.
Vocea Basarabiei: La Paris știu că ați avut și probabil mai aveți o colaborare bună cu Matei Vișniec.
Mihai Țărnă: Da, am lucrat cu Matei Vișniec, mă cunosc cu dumnealui. Este o mare personalitate, o personalitate mare-mare de tot. Mi-aș dori să mai fac cu el ceva, ar fi extraordinar.
Vocea Basarabiei: Și acolo la ce lucrați?
Mihai Țărnă: Deocamdată sunt aici. De ce? Mi-am luat un an academic din profesorat.
Vocea Basarabiei: Și ați revenit aici?
Mihai Țărnă: Am aici prea multe proiecte pe care le-am promis la diferite teatre și acum le fac pe toate, fiindcă nu e bine să promiți și să nu faci. Cred că asta e tema mea de acasă.
Vocea Basarabiei: Succes, inspirație și vă mai așteptăm cu drag tot la microfonul Vocii Basarabiei!
Mihai Țărnă: Mulțumesc mult și numai bine!
