VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Negocierile de aderare cu R. Moldova trebuie susținute prin creșterea asistenței financiare din partea UE, susține Siegfried Mureșan

Președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu R. Moldova, Siegfried Mureșan, susține că startul negocierilor privind aderarea R. Moldova la UE ar trebui încurajate cu mai multă asistență financiară din partea europenilor.

„Începem astăzi, în mod oficial, primele runde de negocieri interguvernamentale privind aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană. Faptul că aceste negocieri au loc la doar doi ani de la acordarea statului de țări candidate arată importanța pe care o au Moldova și Ucraina pentru siguranța întregii Uniuni Europene. Ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, voi continua să susțin toate eforturile autorităților de la Chișinău în procesul de aderare. De asemenea, voi continua să fiu și alături de oamenii din Ucraina care, prin lupta lor pentru pace, pentru libertate și pentru un viitor european, apără întreaga Uniune Europeană”, afirmă Siegfried Mureșan, citat de deschide.md.

În acest context, europarlamentarul consider că instituțiile UE ar trebui să susțină negocierile de aderare a Republicii Moldova – prin creșterea asistenței financiare europene.

„Am fost de nenumărate ori la Chișinău în ultimii doi ani de când Moldova a primit o perspectivă europeană. Am văzut în acești doi ani cum liderii politici proeuropeni, având resurse limitate, au reușit progrese extraordinare în ceea ce privește modernizarea țării și implementarea reformelor cerute de Uniunea Europeană.

Aceste eforturi trebuie răsplătite de instituțiile UE. De aceea, pe lângă decizia istorică de a incepe negocierile de aderare, aștept din partea Comisiei Europene să propună creșterea sprijinului financiar și tehnic pentru Republica Moldova în următoarea perioadă. Concret, consider că Moldova merită un instrument de sprijin asemănător cu cel pe care l-am adoptat pentru Ucraina, dar proporțional cu dimensiunile și nevoile țării”, a mai menționat Siegfried Mureșan.

Parlamentarul afirmă că această asistență financiară europeană este necesară pentru a continua reformele, a întări economia și a crește bunăstarea oamenilor.

„Dar orice euro în plus alocat poate face diferența în Moldova. Modernizarea Republicii Moldova și creșterea bunăstării oamenilor este un proces care a început deja și care se va accelera pe parcursul negocierilor de aderare. Astfel, oamenii din Moldova vor resimți beneficiile integrării europene cu mult înainte de aderarea propriu-zisă. De aceea, ajutând mai mult Moldova acum, în procesul de aderare, ne asigurăm că economia țării și nivelul de trai al oamenilor vor fi mai aproape de nivelul mediu din UE la momentul aderării”, conchide Siegfried Mureșan.

Amintim, că astăzi la Luxemburg are loc conferința interguvernamentală a miniștrilor de Externe sau de Afaceri Europene ai statelor membre ale UE. În cadrul acestei conferințe, diseară, urmează să fie demarate oficial negocierile între UE și R. Moldova, UE-Ucraina, pentru accederea acestora în marea familie europeană.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.