VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Nancy Pelosi declară că a venit cu intenții paşnice în regiune

Preşedinta Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, care a sosit marți seară în Taiwan, a declarat miercuri că a venit cu intenții paşnice în regiune, în contextul în care vizita sa a înfuriat Beijingul, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

„Venim ca prieteni în Taiwan, venim în pace în regiune”, a declarat Pelosi în cadrul unei întâlniri cu vicepreşedintele parlamentului taiwanez, Tsai Chi-chang.

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, a sosit la Taipei la bordul unui avion militar american. Vizita sa, care nu fusese anunţată oficial, dar care a făcut obiectul unor speculaţii intense de câteva zile, a determinat imediat reacţii din partea Beijingului.

La sosirea înaltului oficial american la Taipei, ministerul chinez de externe a denunţat „o încălcare gravă” a angajamentelor americane faţă de China, care „subminează grav pacea şi stabilitatea regionale”.

Potrivit Reuters, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA urmează să se întâlnească cu preşedinta Taiwanului, precum şi cu activişti pentru drepturile omului. 

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.