VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Analist politic: Rusia este interesată nemijlocit în schimbarea guvernării din R. Moldova iar atacul cibernetic este o armă puternică pentru crearea de instabilitate

Rusia este interesată nemijlocit în destabilizarea situației în R. Moldova și schimbarea unei guvernări care s-o sprijine în războiul împotriva Ucrainei. O spune comentatorul politic, Nicolae Negru într-un interviu pentru Vocea Basarabiei potrivit căruia persoanele care încearcă să destabilizeze situația din țară, sunt în legătură cu serviciile secrete ruse.

„Noi vedem cine dirijează aceste încercări de destabilizare, cine le organizează și cine le finanțează. Deci, persoane dubioase, cu pufușor pe botișor, fugite de justiție, care se ascund de organele de urmărire penală din Republica Moldova și care, așa cum demonstrează unele publicații, unele dezvăluiri ale presei, sunt în legătură cu serviciile secrete ruse”, a spus Nicolae Negru.

Acesta susține că Rusia întreprinde atât acțiuni vizibile cât și invizibile pentru a-și atinge scopurile și a instala o guvernare prorusă, iar actuala conducere nu întreprinde măsurile necesare pentru apărarea securității și stabilității Republicii Moldova.

„Acțiunile vizibile sunt, în primul rând: reducerea volumului de gaze, nerespectarea contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, dar sunt și acțiuni pe care noi nu le vedem și credeam până acum că guvernarea le are în vedere și face tot posibilul pentru apărarea securității și stabilității în Republica Moldova. Acum lucrurile arată puțin altfel și e evident că guvernarea nu face chiar tot posibilul, că în unele privințe ea e foarte naivă”, mai susține analistul politic.

Cât despre spargerea canalelor Telegram ale unor politicieni care a avut loc recent, Nicolae Negru a declarat că atacul cibernetic este o armă puternică pentru dezorganizare, pentru crearea de instabilitate, pentru aducerea diferitelor prejudicii unei economii și funcționării unui stat.

Potrivit comentatorului politic, oligarhii s-au aliat și încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova, încearcă să răstoarne guvernarea, să organizeze alegeri anticipate, iar instituțiile și guvernanții se comportă, din punctul său de vedere, iresponsabil și foarte naiv. 

„Acum ne aflăm în război hibrid, iar SIS-ul și celelalte instituțiile care trebuie să asigure securitatea cibernetică nu și-au făcut treaba. Noi vorbim despre securitate cibernetică, vorbim în general despre securitate și apărare, dar iese că rămânem numai cu vorbele, iese că în cazuri foarte grave noi nu atragem atenție la această securitate cibernetică”, a punctat Nicolae Negru.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.