VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ziua Internațională a Tineretului: „Generația tinerilor este în descreștere continuă”

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Tineretului, sărbătorită anual, pe data de 12 august. În context, Biroul Național de Statistică (BNS) a publicat un comunicat, potrivit căruia, în prezent, în R. Moldova tinerii reprezintă circa un sfert din populația țării, iar generația acestora este în descreștere continuă.

Potrivit datelor publicate de BNS, numărul populației cu reședință obișnuită la 1 ianuarie 2023 a constituit 2512,8 mii persoane2, din care 615,3 mii au fost tinerii cu vârsta 14-34 ani, ceea ce constituie 24,5% din populația R. Moldova.

Conform datelor, generația tinerilor este în descreștere continuă. La începutul anului 2023 în comparație cu anul precedent populația cu vârsta de 14-34 ani a scăzut cu 36,8 mii persoane (sau cu 5,6%).

„În ultimii 5 ani, populația cu vârsta de 14-19 ani a scăzut cu 3,9 mii persoane (sau cu 2,3%), iar ponderea acestei categorii în numărul total al tinerilor cu vârsta 14-34 ani s-a majorat de la 22,6% la 01.01.2019, până la 26,9% la 01.01.2023. Numărul persoanelor în vârstă de 20-24 ani a scăzut în anii 2019-2023 cu 44,8 mii persoane, ponderea acestora fiind în descreștere în perioada analizată cu 2,8 puncte procentuale, iar a celor în vârstă de 25-29 ani cu 50,9 mii. Numărul tinerilor cu vârsta de 30-34 ani s-a diminuat cu 31,9 mii, ponderea acestora fiind în creștere în perioada analizată – cu 1,2 puncte procentuale”, se arată în comunicatul BNS.

De asemenea, cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului Parlamentul a emis un comunicat de presă unde a enumerat cele mai recente inițiative legislative care îi vizează pe tineri.

Printre cele mai recente inițiative legislative care îi vizează pe tineri, aprobate de deputații din Parlamentul de legislatura a XI-a este cea care oferă posibilitatea efectuării stagiilor plătite în sectorul bugetar, precum și simplificarea modalității de angajare în instituțiile statului a tinerilor care au absolvit recent universitatea.

O altă inițiativă legislativă adoptată de Parlament presupune acordarea voucherului cultural fiecărui tânăr care împlinește 18 ani. De la lansarea programului, 1773 de tineri din Republica Moldova au beneficiat de vouchere culturale în valoare de 1000 de lei. Pentru procurarea serviciilor culturale, în special achiziție de carte, bilete la spectacole de teatru, concerte și cinema, au fost cheltuiți în total peste 1 milion de lei, precizează reprezentanții Legislativului.

Desemnată de Adunarea Generală a ONU în 1999, Ziua Internaţională a Tineretului are drept scop sensibilizarea opiniei publice asupra problemelor tinerilor, precum și identificarea și valorificarea potențialului lor pentru progres și dezvoltare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.