VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Zelenski spune că se așteaptă la decizii importante pentru Ucraina la summit-ul G7

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că se așteaptă să se ia decizii importante la summit-ul G7 în privința țării sale, în condițiile în care războiul cu invadatorii ruși continuă.

„Summit-ul G7. Sprijin clar pentru Ucraina, dreptul internațional și o pace dreaptă. În fiecare zi ne întărim pozițiile și apărarea vieții. Fiecare întâlnire are scopul de a oferi Ucrainei noi oportunități de victorie. Sunt recunoscător tuturor partenerilor noștri”, a scris liderul de la Kiev într-o postare pe o rețea de socializare.

Anterior, guvernul american anunța că G7 a făcut progrese în ce privește procesul de folosire a activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Ucrainei. Zelenski, care urmează să participe la summit-ul G7 din Italia, ar urma și să semneze noi acorduri de securitate cu SUA și Japonia.

Statele G7 – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite – au fost susținătoare ferme din punct de vedere financiar, dar și militar, pentru Ucraina invadată. Activele rusești în discuție au fost înghețate de G7 și de Uniunea Europeană la momentul în care regimul criminal de la Kremlin și-a lansat invazia în Ucraina.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.