VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Zelenski, după atacul cu rachete de joi: Cu cât mai repede industria nucleară rusă va fi supusă sancţiunilor, cu atât mai sigură va fi lumea

Preşedintele Volodimir Zelenski a solicitat sancțiuni pentru industria nucleară rusă, după ce ieri, Rusia a atacat masiv cu rachete Ucraina, deconectând de la reţeaua electrică inclusiv centrala nucleară de la Zaporojie.

”Ca urmare a acestei lovituri, centrala nucleară din Zaporojie a fost deconectată din nou de la reţeaua electrică. Aceasta este o situaţie critică. Iar Rusia creează în mod deliberat astfel de situaţii critice la instalaţiile noastre nucleare. Acest lucru înseamnă pur şi simplu, prin definiţie, că Rusia nu poate fi un participant de bună-credinţă în nicio relaţie în domeniul nuclear”, a declarat Volodimir Zelenski.

Acesta a accentuat că „cu cât mai repede industria nucleară rusă va fi supusă sancţiunilor, cu atât mai sigură va fi lumea”.

”Nu se poate permite unui stat terorist să folosească pentru teroare nicio instalaţie nucleară, oriunde în lume”, a subliniat Zelenski. 

Consecințele atacului de joi 

În ceea ce priveşte „atacul masiv” de joi asupra infrastructurii Ucrainei, Zelenski a spus că a dus la întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică, căldură şi apă în mai multe regiuni şi oraşe, Harkov şi Jîtomîr având situaţia cea mai dificilă, dar dificultăţi există şi la Odesa, în regiunile Dnipropetrovsk, Kiev şi Zaporojie. 

„Echipele de reparaţii, inginerii energeticieni, autorităţile locale şi guvernul central – toată lumea va lucra atât timp cât va fi necesar pentru a restabili alimentarea cu energie electrică în oraşele şi districtele în care există probleme”, a promis preşedintele. 

Pe de altă parte, liderul ucrainean a menţionat meritele forţelor aeriene, care au reuşit să anihileze rachetele ruseşti în special la Dnipro, Odesa şi Herson.

„Sunt recunoscător tuturor celor din lume care realizează cât de important este să oferim protecţie deplină cerului ucrainean şi tuturor celor care sunt gata să ne ajute să garantăm o viaţă normală pentru oameni”, a afirmat Zelenski referindu-se la mijloacele de apărare antiaeriană.

„Am arătat deja de ce este capabilă Ucraina. Şi indiferent cât de perfide sunt acţiunile Rusiei, statul şi poporul nostru nu vor fi în lanţuri. Nici rachetele, nici atrocităţile ruseşti nu îi vor ajuta”, a punctat preşedintele, potrivit digi24.ro.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.