Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat joi că Ucraina ar putea fi nevoită să își reducă semnificativ producția de drone, esențială în războiul cu Rusia, dacă nu va primi anul viitor fonduri provenite din activele rusești înghețate în Uniunea Europeană. Potrivit lui Zelenski, deficitul de finanțare externă al Kievului este estimat la 45–50 de miliarde de euro.
O eventuală diminuare a producției de drone ar limita capacitatea Ucrainei de a efectua atacuri cu rază lungă asupra infrastructurii energetice a Rusiei și ar afecta și alte achiziții militare ale armatei ucrainene. În schimb, accesul la fonduri din activele rusești înghețate ar întări poziția Kievului la viitoarele negocieri, a subliniat Zelenski, menționând că discuțiile actuale se poartă în principal cu Statele Unite, pentru a consolida sprijinul Washingtonului.
La rândul său, ministrul ucrainean al apărării, Denis Șmîhal, a cerut aliaților ca în 2026 să aloce cel puțin 0,25% din PIB pentru sprijinirea cheltuielilor militare ale Ucrainei. El a arătat că Rusia intenționează să cheltuiască anul viitor aproximativ 186 de miliarde de dolari pentru apărare, în timp ce Ucraina are asigurată finanțare doar pentru jumătate din necesarul său militar, estimat la circa 120 de miliarde de dolari.
Liderii UE discută în prezent un plan al Comisiei Europene de a acorda Ucrainei un „împrumut de reparații” de 90 de miliarde de euro din activele rusești înghețate, sumă ce ar putea ajunge la 165 de miliarde de euro. Rusia acuză un „furt” și a contestat deja legal această inițiativă, în timp ce mai multe state membre UE își exprimă rezervele privind consecințele juridice și financiare ale unei astfel de decizii.






