Președintele Volodimir Zelenski a spus că liderul rus Vladimir Putin se află în spatele morţii şefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident aviatic împreună cu principalii săi colaboratori.
Volodimir Zelenski, care nu a furnizat nicio dovadă pentru a-şi susţine afirmaţia, a făcut această precizare în treacăt, la o conferinţă la Kiev, în timp ce i s-a pus o întrebare despre preşedintele rus.
„Faptul că l-a ucis pe Prigojin – cel puţin asta este informaţia pe care o avem cu toţii, nu de alt tip – asta vorbeşte şi despre raţionalitatea sa şi despre faptul că este slab”, a spus Zelenski informează Reuters, citat de News.ro.
Kremlinul a spus că vor fi investigate toate cauzele posibile ale prăbuşirii avionului în care a murit Prigojin, inclusiv posibilitatea unui joc murdar, dar a calificat drept „minciună absolută” sugestia că Putin ar fi ordonat moartea liderului Wagner, cândva un apropiat al său, şi a oamenilor săi.
Prigojin a condus în această vară o scurtă revoltă în Rusia, care a reprezentat cea mai mare provocare la adresa regimului lui Putin de când a ajuns la putere în 1999. Putin a acuzat gruparea Wagner de „trădare” şi de „înjunghiere pe la spate”, iar membrii Wagner au fost exilați în Belarus, în virtutea unui acord care ar fi fost mediat de liderul de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko.