VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Votat! Procuratura Anticorupție va investiga doar cazurile de corupție la nivel înalt

Procuratura Anticorupție (PA) va investiga cazurile de corupție la nivel înalt. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de 57 de deputați.

Proiectul de lege prevede modificarea Codului de procedură penală, astfel încât Procuratura Anticorupție să fie abilitată să investigheze infracțiunile de corupție săvârșite de funcționarii de nivel înalt. Mai exact, este vorba despre infracțiunile săvârșite de persoanele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția Republicii Moldova sau care sunt învestite în funcție, prin numire sau alegere, de către Parlament, Președintele Republicii Moldova sau Guvern, excepție fiind primarii, viceprimarii și consilierii locali.

Printre persoanele vizate de aceste modificări legislative figurează Președintele țării, deputați, miniștri, procurori, judecători, conducători ai autorităților administrative centrale sau ai instituțiilor subordonate Guvernului și Parlamentului etc.

Autorul documentului mai propune ca normele procedurale care reglementează competența organului de urmărire penală să intre în vigoare la data de 31 martie 2024.

Între timp, vor fi suplinite funcțiile vacante de procurori și ofițeri de urmărire penală, iar PA va fi dotată cu mijloace tehnice care să permită investigarea cazurilor de corupție la nivel înalt.

Proiectul de lege va fi propus spre adoptare în a doua lectură în plenul Parlamentului.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.