Salariul minim va fi ajustat cel puțin o dată pe an, iar la evaluarea adecvării acestuia se va lua ca drept valoare de referință suma echivalentă cu 50% din salariul mediu lunar. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi, în lectura a doua, de Parlament.
Inițiativa legislativă are scopul de a transpune în legislația națională Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
„Proiectul va consolida protecția salariaților prin salarii minime echitabile, care să reflecte costul vieții, productivitatea şi evoluția salariilor, contribuind astfel la reducerea sărăciei în muncă şi la promovarea convergenței sociale ascendente”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului de lege.
Documentul prevede că necesitatea modificării cuantumului salariului minim va fi evaluată cel puțin o dată pe an de Guvern împreună cu patronatele și sindicatele.
Pentru evaluarea adecvării salariului minim se va lua drept valoare de referință suma echivalentă cu 50% din salariul mediu lunar. Prevederea se regăsește în amendamentul înregistrat de președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari. Această valoare de referință nu constituie un mecanism automat de stabilire a cuantumului salariului minim, dar permite evaluarea anuală a salariului minim în raport cu evoluția salariilor din economie și contribuie la o mai bună fundamentare a deciziilor de politică salarială.
Proiectul de lege mai conține prevederi care încurajează negocierile colective la nivel de țară, ramură, teritoriu și unitate, pentru stabilirea unor salarii care să depășească salariul minim legal și să reflecte condițiile economice reale. Noile prevederi legislative intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.






