Oare ar mai exclama cineva astăzi dintre necreştini aşa după cum cândva se minuna marele filosof păgân Libanius: „Ce mame au creştinii!”. Prea multe femei doresc astăzi, în primul rând, să se realizeze în plan profesional, să devină vestite, să fie asigurate material, să nu aibă prea multe griji etc. și poate în ultimul rând să devină mame creştine, care s-ar trudi întru creşterea şi educarea duhovnicească a urmaşilor.
Avem nevoie de mai multe femei care ar duce modul de viaţă al mironosiţelor, care ar auzi cuvintele rostite de Mântuitorul odinioară Mariei Magdalena: „Mergeţi şi vestiţi fraţilor Mei”, adică tuturor oamenilor, Învierea, şi ar urma îndemnul: „Lăsaţi copiii să vină la Mine!”.
Femeia trebuie să înţeleagă că principalul altar în care a rânduit-o Bunul Dumnezeu, este familia. Ea este primul dascăl şi preot al copiilor săi. În familie mama îndeplineşte rolul mironosiţelor, având grijă să nu se stingă credinţa, nădejdea şi dragostea faţă de Dumnezeu şi cei din jur. Ea dezvoltă toate virtuţile şi contribuie, în primul rând, la creşterea unei adevărate personalităţi. De mamă depinde cel mai mult cum va creşte copilul şi cum va fi generaţia de mâine. De educaţia mamei depinde dacă vor mai fi sau nu războaie, pruncucideri, desfrâuri, droguri şi atâtea alte flagele.
Preotul Octavian Moșin
„Altarul Credinţei”, nr. 8, 2004